Cartierul Tamisa

Conditii imbunatatite de locuit pentru romani

Conditii imbunatatite de locuit pentru romaniRomânii au în medie 2.7 camere/locuință, cu valori mai mari în regiunile de Sud-Muntenia, Sud-Est și Sud-Vest Oltenia unde s-au înregistrat 2.9 camere pe locuință, se arată într-un raport prezentat de Institutul Național de Statistică – INS. 

În fruntea topului cu cea mai mare suprafață locuibilă se află regiunile din Vest cu suprafețe medii de 50.5 mp. Urmează regiunea București-Ilfov unde valorile înregistrate sunt de 50.1 mp. La polul opus este zona de Sud-Vest Oltenia, aici suprafața medie a unei locuințe este de 44.7 mp.

Cele mai multe locuinţe existente la sfârşitul anului 2015 se înregistrau în regiunile de dezvoltare: Nord – Est (16.2%), Sud – Muntenia (15.2%), Nord - Vest (12.9%) şi Sud – Est (12.5%). Cele mai puţine locuinţe au fost înregistrate în regiunea de dezvoltare Vest (9.3%). Din numărul total al locuinţelor, mai mult de jumătate (54.5%) se aflau în mediul urban, din care 98.2% erau proprietate majoritar privată.



Faţă de anul 2014, a avut loc o creştere a numărului locuinţelor atât în mediul urban (+22.000), cât şi în mediul rural (+19.300).

Numărul mediu de camere pe o locuinţă a fost cel mai ridicat în judeţele: Suceava (4.4 camere), Prahova, Olt şi Covasna (4.2 fiecare), Gorj şi Satu-Mare (4.1 fiecare) şi Neamţ (4.0).

Dacă vorbim de materialul de construcție utilizat, cea mai mare parte a locuinţelor noi (82.6% în total) au fost construite din cărămidă, piatră sau înlocuitori cu planşee din beton armat şi lemn. În anul precendet, numărul locuinţelor din lemn şi alte materiale a cunoscut o scădere de 272 locuinţe, faţă de anul 2014, ajungând la 797 locuinţe. Se constată faptul că în mediul urban au fost date în folosinţă mai puţine locuinţe din lemn şi alte materiale (paiantă, chirpici etc.), comparativ cu mediul rural (235 locuinţe faţă de 562 locuinţe).

Cât despre cât de bine sunt utilate locuințele românilor, numărul celor care au instalaţie electrică este de 99.6 % (99.8% în anul 2014), 89.8% din totalul locuinţelor au apă curentă (88,1% în anul 2014), 77.0 % au canalizare (74.7% în anul 2014), 97.4 % dispun de baie (95.3% în anul 2014) şi 84.1% sunt racordate la sistemul de încălzire prin termoficare şi dispun de încălzire cu centrală.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI