TIOR

Cati angajati pot lucra in cladirile de birouri moderne din Bucuresti pana la sfarsitul anului

 Cati angajati pot lucra in cladirile de birouri moderne din Bucuresti pana la sfarsitul anuluiNumărul de angajați din clădirile de birouri clasa A și B din București este în creștere. La finalui primului semestru al anului trecut erau aproximativ 240.000, astfel s-a putut observa o creștere cu 25% în ultimii doi ani, arată un studiu, transmis de Agerpres.

"Numărul de angajați din clădirile de birouri clasa A și B din Bucuresti a fost de aproximativ 240.000 la finalul S1 2017. În prima jumătate a anului, numărul angajaților care lucrează în spații de birouri moderne a crescut cu 6.100. Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), Barbu Văcărescu — Floreasca și zona de Vest rămân în continuare locațiile care au înregistrat cele mai mari creșteri, ocupând în continuare primele trei poziții din punct de vedere al numărului de angajați din clădirile de birouri moderne. În general circa 55% din numărul total de angajați care lucrează în spații de birouri moderne își desfășoară activitatea în aceste zone ", conform studiului citat.

Zona Pipera Sud are, în continuare, cea mai mică rată de metri pătrați per angajat, apare în studiul C&W Echinox.

"Piața forței de muncă din București a înregistrat o dinamică deosebită în ultimii doi ani. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, numărul total de angajați a crescut cu 63.000 în perioada S1 2015 — S1 2017, 52.000 dintre aceștia activând în sectorul serviciilor. Din datele noastre, în același interval, numărul angajaților care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri moderne a crescut cu 25%, echivalentul a 47.000 de persoane care s-au angajat in special in sectoare precum IT, BPO și servicii profesionale, de unde provin cei mai activi jucători din piața spațiilor de birouri", a punctat Mihaela Galațanu, Head of Research C&W Echinox.

Specialiștii se așteaptă ca până la finalul anului 2017 numărul angajaților din clădirile de birouri moderne din București să ajungă la pragul de 250.000.

Elvila
TIOR

897.26 €/m²

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI