Cartierul Tamisa

Casa mica, insa excelent compartimentata – 19.000 de euro, in Canada

Casa mica, insa excelent compartimentata – 19.000 de euro, in Canada28 de metri pătraţi se pot simţi că 60 dacă spaţiul este folosit cum trebuie, într-un mod cât mai eficient cu putinţă. O locuinţă din Canada are această suprafaţă şi a costat doar 19.000 de euro.

 

Casa de 28 de metri pătraţi din British Columbia, Canada, este formată dintr-un spaţiu comun pentru living, dormitor, bucătărie şi baie. Locuinţa a fost concepută pentru o femeie în vârstă şi de aceea este compartimentată foarte compact şi este uşor de întreţinut.

 

În casă se poate intră printr-o verandă de 3,7 metri pătraţi. De îndată ce pătrunzi în locuinţă, ajungi foarte rapid în bucătărie sau în baie, întrucât acestea sunt în partea stânga, respectiv în partea dreaptă. Deasupra intrării se află şi patul, unicul din locuinţă.

 

De asemenea, sub living se află o pivniţă de peste 9 metri pătraţi, care este turnată din beton şi ajută la stabilizarea structurii de piloni a casei.

 

Costul construcţiei casei a fost de 19.000 de euro, iar durata realizării sale a fost foarte redusă. Locuința are și un nume personal: Quietude.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi Personale? Aplică AICI!
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI