Cartierul Tamisa

Aproape toata tranzactiile cu locuinte din Grecia se fac cu cash

Aproape toata tranzactiile cu locuinte din Grecia se fac cu cashPreţurile locuinţelor din Grecia sunt cu o treime mai mici în anul 2015 decât erau anul trecut, însă acest lucru este inutil. Populaţia ezită să cumpere locuinţe, din cauza condiţiilor aproape imposibile de a obţine credite.

 

După un an 2014 foarte bun pe segmentul imobiliar, în Grecia problema închiderii băncilor a afectat foarte mult sistemul. 95% din tranzacţiile cu locuinţe sunt făcute cu cash, întrucât oameniilor le este imposibil să mai obţină credite de la bănci. Timp de peste 2 săptămâni, instituţiile de creditare elene au fost închise, aşa că grecii au fost nevoiţi să sufere.

 

De la 3.000 euro pe mp în anul 2014, locuinţele din Grecia s-au ieftinit până la 2.000 euro pe mp, iar dacă situaţia va continua în acelaşi fel, casele şi apartamentele vor fi şi mai ieftine până la finalul anului 2015.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI