Cartierul Tamisa

Anul 2013, ideal pentru cumpararea sau inchirierea de imobile?

Anul 2013, ideal pentru cumpararea sau inchirierea de imobileTot mai mulți experți imobiliari sunt de părere că anul 2013 poate fi unul care va favoriza un număr mare de vânzari de imobile în toată România. Care sunt motivele ce susțin această opinie?

 

 Potrivit specialiștilor, sunt mai multe lucruri ce favorizează creșterea numărului de imobile care se vor vinde și închiria în 2013. Pe lângă Programul Noua Casă, ce urmează să fie implementat pe parcursul acestui an sau stabilitatea cursului valutar, mai există și oferte foarte mari pentru cei care doresc închirierea de spații de birouri și de spații comerciale.

 

 Programul Noua Casă va influența foarte mult piața imobiliară din România, pe parcursul anului 2013. În momentul în care proiectul va demara, prețurile la apartamentele și casele vechi vor scădea, favorizând astfel crearea de apartamente noi, de către dezvoltatorii de pe segmentul rezidențial. De altfel, succesul Programului Prima Casă a fost unul foarte mare. Mii de locuințe au fost tranzacționate de la debutul ofertei, în anul 2009.

 

Cursul valutar anunțat pentru anul 2013 va ajunge să se stabilizeze. Astfel, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, un euro nu va ajunge sa fie schimbat pentru mai mult de 4,6 lei. O dată cu aceasta, tot mai mulți clienți încep să viziteze proprietățile comercializate. De asemenea, apropierea verii, una dintre cele mai bune perioade pentru tranzacții imobiliare, va aduce sporirea numărului de oferte și de vânzări.

 

Pentru anul 2013, doar în Capitală există o ofertă estimată la aproape 150.000 de metri pătrati pentru închirieri de birouri sau pentru construirea de centre comerciale, informează cei de la dailybusiness.ro. O treime din această suprafață a fost deja pre-contractată. Și din punct de vedere al proiectelor de construcții, există idei pentru ridicarea de imobile noi destinate închirierii de birouri.

 

În anul 2012, jumătate din numărul de închirieri de spații comerciale s-a înregistrat în București. Pe locurile următoare s-au clasat orașe precum Ploiești sau Timișoara. Pentru 2013, Clujul și Constanța ar putea fi noi poli de interes pentru activitatea de închiriere de apartamente noi, alături de celelalte orașe importante din țară.

 

Prețurile pentru chirii, atât la spațiile comerciale, cât și la închirierea de birouri, vor înregistra scăderi, însă nu foarte semnificative.

 

În concluzie, nu putem afirma cu certitudine că anul 2013 va fi unul excelent pentru vânzările imobiliare, însă nimeni nu poate nega faptul că există multe argumente care pledează pentru o creștere considerabilă a numărului de imobile tranzacționate.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI