Cartierul Tamisa

65000 euro – barometrul de pret pentru locuintele din Bucuresti

65000 euro – barometrul de pret pentru locuintele din BucurestiBucureştenii ar plăti în medie 65.000 euro pentru locuințele din capitală. Aceasta este una dintre concluziile studiului imobiliar ImoResearch, realizat de compania de marketing şi cercetare de piaţă ElQual la Târgul Naţional Imobiliar ediţia aprilie 2016.

Bugetul bucureştenilor pentru locuinţele din interiorul oraşului se încadrează între 50.000 şi 70.000 euro, iar bugetul mediu pentru locuinţele din afara oraşului este 65.000 euro. Per ansamblu, tinerii care au participat la studiul ImoResearch ar cheltui în medie aproximativ 65.000 euro pe o locuinţă. Cei mai mulţi respondenţi la sondaj au declarat că-şi doresc cu precădere un imobil în interiorul oraşului, şi nu în afara acestuia.

Astfel, conform studiului solicitat de portalul DezvoltatorImobiliar.ro, se păstrează aceeaşi tendinţă a aliniere a preţurilor medii de achiziţii şi, similar valului trecut (din toamna anului 2015), viitorii proprietari se aşteaptă ca preţul mediu al unui imobil în capitală să fie de aproximativ 65.000 euro. Acest lucru se datorează şi preferinţelor în creştere pentru plata cash, în detrimentul celorlalte modalităţi de finanţare.

Prima Casă dictează preţurile apartamentelor

Preţul mediu de 65.000 euro pe care bucureştenii l-ar plăti pentru o locuinţă din capitală este dictat, în mare măsură de programul Prima Casă. Cele mai multe credite ipotecare vândute de bănci sunt prin programul Prima Casă, aşa că aşteptările celor care vor să-şi cumpere case şi apartamente ţin strict de condiţiile Prima Casă.

Rămâne să aflăm care va fi viitorul programului Prima Casă, deoarece fondurile pentru anul 2016 sunt aproape epuizate, iar Statul întârzie să anunțe cum se va face și dacă se va face o nouă distribuție.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI