Cartierul Tamisa

Cumintenia Pamantului – a mea, a ta sau a nimanui?

Cumintenia Pamantului – a mea, a ta sau a nimanuiAstăzi la Fabricat în România vă propunem o dezbatere despre Cumințenia Pământului, opera care a împărțit România în două.

Mai întai, să aflăm pe scurt câteva lucruri esențiale despre sculptura lui Brâncuși. Opera a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907 și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Momentan, ”Cuminţenia Pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911, dar poate fi văzută la Muzeul Băncii Naţionale a României.

"Cuminţenia pământului... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!" , sunt cuvintele lui Constantin Brâncuși despre opera sa.

Din luna mai, Guvernul României a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru cumpărarea operei lui Brâncuși. Valoarea totală a sculpturii este de 11 milioane de Euro. Din această sumă, statul plătește 5 milioane de euro, iar restul de 6 milioane de Euro ar trebui strânși prin subscripție publică, totul până pe 30 septembrie.

Pentru a-i covinge pe români să doneze, Ministerul Culturii a apelat la o campanie publicitară realizată pro-bono de o agenție, sub motto-ul: ”Brâncuși e al meu. Eu donez.”. Astfel, cu ajutorul mai multor personalități din spațiu public românesc, guvernul speră că va strânge banii până  la termenul limită. Cei care vor să doneze o pot face prin conturile bancare publicate pe site-ul oficial dar și prin sms, la 8833.

În caz că vă întrebați câți bani s-au strâns? Până în prezent donațiile sunt în valoare de aproximativ 560.000 de euro. Un procent foarte mic, față de suma totală. Oare reușește Guvernul să strângă banii până la sfârșitul lunii septembrie? Ce spune asta despre noi, românii? Vă lăsăm pe voi să răspundeți. O altă întrebare este ce se va întâmpla cu banii donați dacă nu este strânsă întreaga sumă? Răspusul autorităților este următorul: În situaţia în care, din orice motiv, până la data de 30 septembrie 2016, suma nu este completă, banii donaţi în conturile Ministerului Culturii se restituie donatorilor. Încă nu se știe cum se va proceda în cazul sms-urilor.

Zilele trecute, o altă agenție de publicitate, independentă de campania Minsterului Culturii, a lansat un spot intitulat: Cumințenia Pământului - Ultimul tren. Pe scurt, clipul prezintă doi copii pe marginea unei căi ferate, care văd îndurerați cum istoria le ia românilor bogățiile. Finalul, bineînțeles, arată cum trenul aduce în fața celor doi copii Cumințenia Pământului.

Cum spuneam și la începutul articolului, campania de strângere de fonduri a guvernului a împărțit România în două. Într-o tabără sunt cei care rezonează cu motto-ul ”Brâncuși e al meu. Eu donez” și sunt pro donațiilor care vin de la cetățeni. De cealaltă parte, sunt cei care spun că banii ar trebui să vină exclusiv din partea Guvernului, punctând faptul că din cei 11 milioane de euro se pot face alte lucruri pentru țară, cum ar fi: spitale, autostrăzi, etc.

Voi ce părere aveți? Brâncuși este al meu, al tău sau al nimănui?

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07IXB8612