Cartierul Tamisa

Va avea Romania o sucursala a celei mai mari banci din lume?

Va avea Romania o sucursala a celei mai mari banci din lume?Chinezii au mână liberă să deschidă o sucursală a celei mai mari bănci din lume chiar în România. Banca Comercială şi Industrială a Chinei se poate extinde şi în ţara noastră, într-un viitor foarte apropiat.

 

Vicepremierul României a declarat, cu ocazia unei vizite oficiale în China, că a propus reprezentanţilor celei mai mari bănci din lume, Banca Comercială şi Industrială a Chinei, să deschidă o sucursala în ţara noastră. Răspunsul acestora a fost unul pozitiv, aşa că este posibil că în România să avem o instituţie financiară foarte puternică, în viitorul apropiat. Mai mult decât atât, dacă negocierea va avea succes, în ţara noastra am putea avea prima banca cu capital asiatic.

 

Iată ce a declarat Liviu Dragnea, vicepremierul României, despre propunerea făcută celei mai mari bănci din lume: “ Am discutat cu Banca Comercială şi Industrială a Chinei, cea mai mare bancă din lume, care are un capital de 3 trilioane de dolari. Aceasta mi-au transmis că au avut o discuţie cu vicepremierul Chinei şi că este interesată şi hotărâtă să finanţeze mai multe investiţii în România, inclusiv deschiderea unei sucursale la noi”.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV05MST2C12