Cartierul Tamisa

Un singur pas pana la aprobarea legii prin care poti ceda locuinta bancii

Un singur pas pana la aprobarea legii prin care poti ceda locuinta banciiComisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului de lege prin care românii îşi pot ceda locuinţele cumpărate pe credit către bănci, scrie mediafax. Acum urmează votul final, al deputaţilor, care va stabili dacă proiectul de lege va fi adoptat sau nu.

 

A mai rămas un singur pas înainte ca debitorii români să aibă posibilitatea de a renunţa la locuinţele achiziţionate prin credite, cedându-le către creditori (băncile) – votul final al deputaţilor. Care sunt condiţiile prin care acest lucru ar putea fi posibil?

 

Conform legii, debitorii vor avea voie să cedeze locuinţele ipotecate către bănci doar dacă executarea obligaţiilor asumate prin contract a fost garantată cu minimum 2 bunuri. De asemenea, debitorii trebuie să transmită creditorilor prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului în care anunţă decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Desigur, costurile notariale, costurile executorului judecătoresc sau ale avocatului ar urmă să fie achitate de către debitori.

 

Marele beneficiu, dacă putem spune aşa, pentru debitori este că se vor stinge toate datoriile către bănci, la momentul încheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive.

 

"Proiectul de lege oferă posibilitatea unei persoane care s-a împrumutat la bancă şi nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii bunul care a fost ipotecat, atât şi nimic mai mult. Deci, banca nu poate să se îndrepte decât către bunului ipotecat, nu ca acum către toate proprietăţile, veniturile actuale şi viitoare, aşa prevede legea", este părerea deputatului care a iniţiat proiectul de lege, Daniel Zamfir.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI