Cartierul Tamisa

Sfarsitul e aproape - legea darii in plata, votata astazi!

Sfarsitul e aproape - legea darii in plata, votata astazi!Legea dării în plată va fi, cel mai probabil, votată astăzi în plenul Camerei Deputaţilor! Iniţiatorul legii dării în plată, Daniel Zamfir, anunţă că legea va fi introdusă pe ordinea de zi a deputaţilor, iar în jurul orei 13 aceasta va fi votată!

Sfârşitul legii fără sfârşit – darea în plată – e aproape. Momentul este surprinzător, întrucât puţini se aşteptau că legea dării în plata să fie votată săptămâna această, după ce până azi această fusese omisă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Legea dării în plata – zero schimbări faţă de cum a stabilit Comisia Juridică

Daniel Zamfir, iniţiatorul legii dării în plată, a declarat că sunt şanse foarte mari ca actul normativ să fie votat în forma în care a fost adoptat de Comisia Juridică. Ce înseamnă acest lucru? 2 lucruri foarte importante: programul Prima Casă va fi exclus din legea dării în plată, iar plafonul maxim până la care legea se aplică va creşte la 250.000 euro.

De asemenea, legea dării în plată va putea fi folosită doar în cazul creditelor utilizate pentru cumpărarea de locuinţe sau pentru terenuri cu destinaţia de locuinţe. Nu sunt excluse creditele de nevoi personale cu ipotecă şi nici cele aflate în executare silită sau cele ale căror executari silite s-au încheiat.

BNR trimite un avertisment serios

În lupta cu darea în plată a intrat, încă din faza de început a proiectului legii, şi BNR. Recent, banca centrală a anunţat că instituţiile de creditare din România ar putea pierde 220 milioane de euro, din cauza devalorizării preţurilor locuinţelor din perioada de criză şi până acum. Totuşi, pentru că debitorii vor renunţa la avansurile la credite şi la ratele plătite până acum, pierderile băncilor la nivel naţional ar putea fi de 2,2 miliarde euro!

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI