Cartierul Tamisa

Romanii, mari amatori de credite

Romanii, mari amatori de creditePeste 73.000 de români au luat credite mai mari de 20.000 lei în ultimul an, conform Centralei Riscului de Credit, instituţie controlată de BNR. Numărul celor care s-au împrumutat la bănci a depăşit 926.000 persoane în mai 2016.

A fost atins maximul ultimilor 6 ani în ceea ce priveşte numărul românilor care au luat credite mai mari de 20.000 lei de la bănci. Sumele pe care clienţii instituţiilor de creditare le datorează au trecut de 100 miliarde lei la sfârşitul lunii mai 2016. Creşterea faţă de luna mai 2015 este de 8%.

„Creşterea numărului de clienţi s-a simţit. În prima parte a anului, mai exact în luna februarie, noi am înregistrat o creştere a numărului de clienţi peste vârful din 2008. Trendul a continuat şi în lunile următoare. A fost o creştere semnificativă pe zona creditelor ipotecare înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată, acum ştim că este un blocaj“, a declarat Anca Bidian, director general Kiwi Finance, pentru zf.ro.

Legea dării în plata a contribuit foarte mult la creşterea vânzărilor de credite de locuinţe, în special pentru programul Prima Casă, în ultimele luni. De asemenea, înainte ca băncile să înăsprească condiţiile de creditare ca urmare a dării în plată, românii luaseră foarte multe împrumuturi.

Mai multe credite acordate, mai puţini restanţieri

O altă veste bună pentru segmentul bancar este scăderea numărului restanţierilor la credite. Între mai 2015 şi mai 2016, numărul persoanelor cu datorii la plata împrumuturilor a scăzut cu 18.000, până la 161.000.

Sumele restante au fost, de asemenea mai mici, însă cu numai 1% faţă de mai 2015. Valoarea restanţelor cumula aproximativ 6,2 miliarde lei în mai 2016.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI