Cartierul Tamisa

Romanii au din ce in ce mai putine restante la credite

Romanii au din ce in ce mai putine restante la crediteRomânii au din ce în ce mai puţine restanțe la credite. În luna aprilie din anul 2015, populaţia și companiilor aveau restanțe la creditele în moneda naţională de 9,78 miliarde lei, cu 3% sub nivelul din martie.

 

Atât restanţele la creditele în lei, cât şi la creditele în valută au scăzut în luna aprilie în România. Creditele în lei restante s-au diminuat cu 3%, până la 9,78 miliarde, în timp ce creditele în valută cu întârzieri la plată s-au redus cu 2,65%, până la 14,17 miliarde.

 

Volumul total al creditelor în lei ajungea la 95,66 miliarde la sfârşitul lunii aprilie, din care 41,17 miliarde reprezentau creditele către populaţie şi restul creditele companiilor. Pe de cealaltă parte, creditele în valută erau de aproape 117 miliarde lei, iar cea mai mare parte reprezentau creditele pentru populaţie.

 

Locuitorii Bucureştiului aveau credite restante la bănci şi IFN-uri în valoare de 8,44 miliarde de lei (din care aproape două treimi erau în valută). Totalul împrumuturilor bucureştenilor ajungea la 53,5 miliarde lei.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi PersonaleAplică AICI.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI