Cartierul Tamisa

Raiffeisen anunta finalizarea procesului de preluare a clientilor persoane fizice de la Citibank

Raiffeisen anunta finalizarea procesului de preluare a clientilor persoane fizice de la CitibankRaiffeisen Bank a anunțat oficial că procesul de preluare a clienților persoane fizice de la Citibank s-a încheiat cu succes. În primavara acestui an, cele două bănci semnaseră un acord prin care Raiffeisen se angaja să primească toți clienții de retail ai Citibank.

 

Conform unui comunicat de presă al Raiffeisen Bank, toate persoanele care au fost transferate de la Citibank au deja acces la o rețea de 525 de agenții Raiffeisen din toată țara, la peste 1.100 de ATM-uri și la peste 11.000 de POS-uri. De asemenea, și serviciile de internet banking, phone banking și mobile banking sunt disponibile pentru aceștia. Nu în ultimul rând, cei care folosesc carduri de credit și carduri de debit vor avea acces la un program special, multishop.

 

Oficialii Raiffeisen Bank au anunțat că tranzacțile care s-au făcut până la data de 25 octombrie vor apărea și în ultimul extras de cont de la Citibank, iar tranzacțile care se fac după această dată se vor regăsi pe extrasele de cont emise de către Raiffeisen Bank.

 

“Am pregătit oferte personalizate către noii noștri clienți de la Citibank, atât în privința produselor și serviciilor oferite, cât și a prețului și a canalelor de tranzacționare.” a declarat vicepreşedintele pentru Retail Banking al Raiffeisen Bank, Vladimir Kalinov.

 

Despre acordul Raiffeisen-Citibank in cifre

 

Raiffeisen Bank a preluat peste 100.000 de clienți retail de la Citibank. Activele totale cedate de catre Citibank prin fostii sai clienti se ridică la peste 90 de milioane de euro, iar depozitele sunt în jur de 175 de milioane de euro, conform informațiilor de la finele anului trecut.

 

Raiffeisen Bank avea, înainte de finalizarea preluării portofoliului de retail de la Citybank, peste două milioane de clienți persoane fizice, mai bine 100.000 de instituții medii și mijlocii și 7.500 de companii mari. La sfârșitul anului 2012, banca avea peste 5.300 de angajați și mai bine de 500 de agenții în toată țara.
 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04Y960Q12