Cartierul Tamisa

Previziuni pentru piata bancara romaneasca

Previziuni pentru piata bancara romaneascaBanca Naţională a României ar putea scădea din nou dobânda de politică monetară până la sfârşitul anului 2014. Analiştii economici estimează că dobânda s-ar putea reduce până la până la 3% până la sfârşitul anului 2015.

 

 

După ce la dată de 1 iulie 2014 BNR a păstrat dobânda de politică monetară la 3,5%, la următorul Consiliu de Administraţie, Banca Naţională a tăiat 0,25% din aceasta. Rezervele minime obligatorii în valută au fost reduse cu 2%, până la 16%, în timp ce rezervele pentru lei au rămas neschimbate, la 12%. Până la finalul anului 2015, dobânda-cheie ar putea ajunge la 3%.

 

În ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii, BNR le-ar putea scădea pe cele în lei până la 10% în următoarele luni, iar cele în valută ar putea ajunge la 14%, până la sfârşitul anului 2015.

 

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a declarat în luna iulie că instituţia pe care o reprezintă se gândeşte să mai facă modificări asupra dobânzii şi a rezervelor minime obligatorii la valută şi lei, datorită necesităţii convingerii băncilor să continue să crediteze din ce în ce mai mult şi la costuri mai bune pentru populaţie şi companii.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11FRLQX12