Cartierul Tamisa

Ponta confirma ca programul Rate la jumatate va deveni realitate

Ponta confirma ca programul Rate la jumatate va deveni realitateVictor Ponta confirmă că programul care a stârnit vâlvă şi mult interes, Rate la jumătate, va deveni realitate. Acesta ar urma să înceapă în luna iulie şi va dura până la jumătatea lui 2016. Află mai multe despre cum vei putea să plăteşti rate reduse pentru credite și dacă ești eligibil pentru program!

 

Premierul României a anunţat că de la jumătatea anului 2014 românii care au venituri sub medie vor putea participa la programul de susţinere de la Stat, Rate la jumătate. Practic, acesta a fost gândit că să-i ajute pe cei care-şi permit cu greu să-şi achite obligaţiile din contractele de credite, reducându-le la jumătate ratele, pentru o perioada de 2 ani. Un astfel de program social poate avea şi un alt impact pozitiv: şansele că multe dintre creditele populaţiei să devină neperformante scad semnificativ, cel puţin pe termen scurt.

 

Beneficiile programului de creditare Rate la jumătate sunt mai numeroase de atât. După ce oamenii plătesc jumătate din ratele la credite în cei 2 ani, ratele cresc înapoi cu echivalentul sumei cu care fuseseră scăzute, însă diferenţa de bani va fi achitată de Guvern, din impozitul pe venit pe care beneficiarii programului îl datorează statului.

 

Vei putea participa la programul Rate la jumătate dacă eşti cu ratele la credit la zi sau, în cel mai rău caz, ai restanțe de maximum 90 de zile. În plus, veniturile nete trebuie să fie de cel mult 1.600 de lei pe lună.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI