Cartierul Tamisa

OTP Bank mareste avansul la ipotecare

OTP Bank mareste avansul la ipotecareOTP Bank măreşte avansul la creditele ipotecare. Banca solicită de acum un avans minim de 20%, atât pentru creditele ipotecare în lei, cât şi pentru cele în euro. Interesant este că oficialii băncii declarau nu de mult că nu intenţionează să ia o astfel de măsură.

Încă o bancă din ţara noastră a decis creşterea avansului pentru creditele ipotecare. OTP Bank are acum oferte de împrumuturi de locuinţe cu avansuri începând de la 20%, atât pentru creditele în lei, cât şi pentru cele în euro. Avansul minim era de 15%, pentru creditele în moneda naţională.

“Ne dorim să continuăm facilitarea accesului clienţilor noştri la creditele ipotecare pe termen lung, prin urmare, după analizarea detaliată a pieţei, am decis să mărim avansul cu 5-10 puncte procentuale, în funcţie de profilul general al diferitelor segmente de piaţă. Astfel, avansul minim pentru creditele ipotecare acordate de OTP Bank România începe de la doar 20%”, au declarat reprezentantii OTP Bank România pentru bursa.ro

OTP Bank se alătură unui grup de alte 14 bănci din România care au crescut avansurile la împrumuturile ipotecare (Banca Transilvania, Piraeus Bank, Banca Comercială Carpatica, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, BCR, ING Bank, Bancpost, Banca Românească, Intesa San Paolo, Garanti Bank, UniCredit Bank ). Banca maghiară are însă una dintre cele mai bune oferte de credite de locuinţe, alături de Banca Transilvania. În ţara noastră sunt prezente 36 de bănci, aşa că aproape jumătate au fost influenţate de legea dării în plată şi au hotărât să mărească avansurile.

Ce costuri au creditele ipotecare la OTP Bank?

OTP Bank solicită o dobândă începând de la 4,26% pe an pentru creditele ipotecare în lei (Robor-ul la 3 luni + marjă de 3,48% pe an). Dobânda pentru creditele ipotecare în euro porneşte de la 5,37% pe an.

Condiţiile de creditare rămân neschimbate la OTP Bank

Condiţiile de creditare rămân neschimbate la OTP Bank, cel puţin pe partea împrumuturilor de locuinţe. Astfel, gradul maxim de îndatorare este de până la 60%, perioada maximă de rambursare este de 30 de ani, iar comisioanele de administrare şi de analiză sunt zero.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI