Cartierul Tamisa

Modificari venite de la Guvern pentru creditele ipotecare

Schimbari privind creditele ipotecareGuvernul condus de Dacian Cioloș a aprobat o ordonanță de urgență care aduce schimbări pe piața creditelor ipotecare. Una dintre modificările aduse de OUG permite conversia creditelor în altă valută, ori de câte ori se constată o depreciere mai mare de 20%, iar în acest caz rata creditului imobiliar trebuie să scadă cu minim 10%. 

Actul normativ prevede ca de la 1 ianuarie 2017, recuperatorii de creanţe şi dezvoltatorii imobiliari să se înregistreze la ANPC.

Ordonanța de urgență atinge și subiectul sensibil al comisioanelor percepute de bănci. În text se precizează faptul că în cazul în care clientul nu este de acord cu noile condiţii cerute de instituția financiară, banca este obligată să continue contractul în forma iniţială.

Revenind la conversia creditului în altă valută, clientul o poate solicita de fiecare dată, iar banca este obligată să o accepte, când se ajunge la momentul în care rata la creditul în valută este mai mare cu 20% faţă de cea a creditului în lei. Mai mult, conversia trebuie făcută în așa fel încât consumatorul să beneficieze de reduceri de dobândă, comisioane, iar cumulate, să conducă la o reducere a ratei creditului cu minimum 10%.

O altă modificare importantă prevăzută în OUG se referă la condițiile de executare silită a debitorului aflat în dificultate. „În situaţia premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator. Creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puțin 6 luni", apare în textul ordonanţei.

De asemenea, bancherii sunt obligați de acum să-şi informeze foarte bine clienţii cărora le dau credite ipotecare, cu cel puţin 15 zile înainte de semnarea contractului.

O noutate ar fi regulile impuse pentru firmele de recuperări, care nu mai au posibilitatea să-i execute silit pe datornici. Iată câteva câteva dintre ele: hărţuirea sau abuzarea datornicilor, contactarea rudelor datornicului, comunicarea cu datornicul între orele 20:00 – 09:00 sau contactarea datornicului la locul său de muncă.

Atenție! Toate aceste modificări se aplică doar celor care vor lua credite după publicarea în Monitorul Oficial a ordonanței. Cei care și-au luat deja un împrumut nu vor beneficia de aceste schimbări.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI