Cartierul Tamisa

Libra Bank a vandut medicilor credite de 307 milioane lei

Libra Bank a vandut medicilor credite de 307 milioane leiLibra Bank a raportat un sold al creditelor vândute medicilor din România în valoare de 307 milioane de lei, la sfârşitul anului 2014. Comparativ cu sfârşitul anului 2013, banca a avut vânzări cu 15% mai numeroase pe segmentul medical din ţară.

 

Libra Bank, una dintre instituţiile de creditare din România care oferă medicilor soluţii de finanţare, şi-a mărit stocul de credite pe acest segment. 15% a fost creşterea din ultimul an, până la circa 70 milioane de euro.

 

Instituţia este dedicată nişei profesiilor liberale. Fiind o bancă de nişă, cota sa de piaţă este redusă (doar 0,5%, mai mare totuşi cu 0,2% faţă de sfârşitul anului 2013), ceea ce se traduce printr-un volum de active de 1,7 miliarde lei (sistemul bancar românesc dispune de active de peste 364 miliarde lei). Libra Bank se află în proprietatea fondului american Broadhurst. În România, banca are deschise 40 de sucursale.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11GXZ3W12