Cartierul Tamisa

Kiwi Finance: Creditarea, cu 35% mai mare fata de 2007

Kiwi Finance: Creditarea, cu 35% mai mare fata de 2007Creditarea din România se îndreaptă în direcţia potrivită. Cel mai mare broker de credite din România, Kiwi Finance, a anunţat că în primele 2 luni din an a vândut peste 1.000 de credite, de 12,5 milioane de euro. Numărul este cu 35% mai mare faţă de acum şapte ani.

 

Într-un comunicat de presă, Kiwi Finance, cel mai mare broker de credite din ţară, şi-a anunţat rezultatele pentru primele 2 luni ale anului 2014: 1.000 de clienţi au achiziţionat un împrumut prin intermediul companiei, iar valoarea totală a creditelor a fost de 12,5 milioane de euro. Faţă de anul 2007, creditarea a crescut cu 35%.

 

Oficialii instituţiei au declarat că poate cea mai surprinzătoare modificare a preferinţelor românilor în ceea ce priveşte creditarea este moneda în care aceştia se împrumută. Dacă în 2013 peste 90% dintre clienţi preferau creditele în euro, în primele 2 luni din 2014 doar 54% dintre aceştia au ales moneda Uniunii Europene.

 

Ceilalţi români au ales creditele în lei, datorită ieftinirii semnificative din ultimul timp al acestora.

 

Pentru restul anului, Kiwi Finance are în plan să ajungă la vânzări de 350 de milioane de lei şi să-şi crească cota de piaţă cu 15%. Anul trecut, brokerul vânduse credite de 270 de milioane de lei, către aproape 6.400 de clienţi.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI