Cartierul Tamisa

Isarescu da raspunsul asteptat de toata lumea

Isarescu da raspunsul asteptat de toata lumeaMugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, şi-a spus punctul de vedere cu privire la creşterea foarte mare a creditării în lei în ultimii ani. Află care sunt motivele pentru explozia vânzărilor împrumuturilor în lei!

Conversia creditelor din valută în lei a contribuit decisiv la vânzările excelente ale împrumuturilor în moneda naţională din ultimii ani, a declarat Mugur Isărescu , într-o conferinţă de presă. “Când analizăm cifrele, va trebui să ne uităm cu atenţie cât vine dintr-o creştere propriu-zisă a creditării în lei şi cât vine din acest proces de convertire, pe care îl salutăm. Nu este un proces forţat, nu a fost nici rezultatul vreunei iniţiative legislative”, a completat guvernatorul BNR.

Desigur, o dată cu aceste conversii ale creditelor, băncile au făcut discounturi semnificative, care, coroborate cu scăderea dobânzilor la împrumuturile în lei, au avut impactul pe care l-am observat cu toţii. Nici programul Prima Casă nu a fost uitat de Mugur Isărescu, ce a menţionat că fără programul guvernamental, situaţia ar fi fost diferită.

Creditele în lei totalizează aproximativ 51% din volumul de împrumuturi acordate de către bănci, după ce în urmă cu 7-8 ani creditele în valută monopolizau piaţa, cu peste 70% din volum.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI