Cartierul Tamisa

Ipotecarele in lei sustin vanzarile de credite din Romania

Ipotecarele in lei sustin vanzarile de credite din RomaniaIpotecarele în lei susţin vânzările de credite din România. În ultimul an, băncile din ţara noastră au acordat cu 7% mai multe credite ipotecare faţă de anul 2013.

 

Creditarea pentru locuinţe a crescut în România cu 7% între anii 2013 şi 2014, pe fondul accelerării vânzărilor de împrumuturi Prima Casă. Creditele în lei totalizau 92 miliarde de lei la sfârşitul anului 2014. Împrumuturile pentru companii s-au majorat, până la 52 miliarde de lei, iar cele pentru persoane fizice au ajuns la 40 de miliarde de lei.

 

Programul Prima Casă a fost susţinut puternic şi în anul 2014. Stocul de credite ipotecare a crescut astfel de 3 ori în ultimul an, până la 10 miliarde de lei, în timp ce creditele de consum s-au stabilizat la 30 de miliarde de lei.

 

Totuşi, creditarea în valută a avut rezultate mult mai slabe în ultimul an. Stocul de împrumuturi în euro, dolari sau alte monede străine s-a diminuat cu 11%, până la 26 miliarde de euro.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi PersonaleAplică AICI.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI