Cartierul Tamisa

Institutiilor financiare non-bancare le merge bine – au cu 2.500 mai multi clienti

Institutiilor financiare non-bancare le merge bine – au cu 2.500 mai multi clientiInstituţiile financiare non-bancare au câştigat cu 2.500 mai mulţi clienţi în ultimul an, ajungând la aproape 90.000 de persoane care le calcă pragul. De asemenea, acestea şi-au mărit şi plafonul de credite, până la 18 miliarde de lei (în creştere cu 2%) faţă de anul 2013.

 

183.000 de credite active aveau la IFN-uri românii la sfârşitul lunii iulie din acest an, cu 8% mai multe faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. Creditele active ale instituţiilor financiare non-bancare au crescut şi ele, cu 2%, până la 4 miliarde de euro.

 

Şi numărul de clienţi ai instituţiilor financiare non-bancare din România a crescut, cu 2.500 de persoane, astfel încât la jumătatea anului 2014 aproape 90.000 de români aveau credite la un IFN.

 

Cum multe dintre instituţiile financiare non-bancare din ţara noastră sunt companii care acordă credite de consum, un segment de pe piaţă care începe să-şi revină, nu este de mirare că s-a majorat cu aproape 100 de milioane de lei volumul acestor împrumuturi, ajungând la 975 de milioane de euro, de la 879 de milioane de euro.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi PersonaleAplică AICI.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI