Impozit 0 pentru cei care-si dau casa in plata!

18-06-2016 / Blog credite imobiliare

Impozit 0 pentru cei care-si dau casa in plata!Ministerul Finanţelor a hotărât: toate persoanele fizice care-şi dau casa în plată nu plătesc niciun impozit pentru transferul de proprietate! Chiar şi românii executaţi silit pot beneficia de scutirea de la plata impozitului!

La prima operaţiune de dare în plată, toate persoanele fizice sunt scutite de la achitarea oricărui impozit, indiferent dacă împrumuturile de locuinţe sunt garantate cu mai multe proprietăţi imobiliare. Astfel a hotărât Ministerului Finanţelor Publice, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

Totuşi, dacă cineva care a beneficiat de scutirea de la impozit o dată, va trebui să achite impozitul pe transferul bunului imobiliar, dacă doreşte să-şi dea o a doua locuinţă în plată.

Până acum, la darea în plată se plătea un impozit către stat

"Darea în plată a unui bun imobil este considerată, din punct de vedere fiscal, un transfer al dreptului de proprietate imobiliară din patrimoniul personal şi se impozitează în conformitate cu prevederile art.111 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la valoarea declarată în actul de dare în plata. Impozitul este datorat de către debitor şi se plăteşte conform prevederilor Codului fiscal", informa Ministerul Finanţelor.

Finanţele anunţaseră în urmă cu câteva zile că vor schimba Codul Fiscal din cauza legii în plată

Ministerul Finanţelor anunţa în urmă cu câteva zile că va schimbă codul fiscal din cauza legii dării în plată. Schimbările urmăreau delimitarea foartea clară a categoriei de persoane ce nu va plăti impozit pe tranzacţiile vizate de legea dării în plată. Din informațiile oferite, se părea că doar cazurile sociale ar fi trebuit să beneficieze de scutirea de la impozit.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.