Cartierul Tamisa

Credite de investitii cu scadenta de pana la 15 ani

CEC Bank, banca de stat a României, a lansat o campanie promoțională valabilă până la data de 31 octombrie, prin care oferă credite de investiții pe o perioadă de până la 15 ani. Aceste credite sunt dedicate și companiilor care au proiecte de investiții prin fonduri europene, scriu cei de la news.ro

Perioada de creditare de până acum era de 10 ani.

Dobânzile prezentate de CEC Bank vor începe de la 2,95%, dar nu se știe clar dacă este vorba de marja aplicată de bancă peste indicatorul Robor sau de dobânda totală. Banca de stat mai anunță faptul că va include în soldul creditelor comisioanele de refinanțare, pentru firmele care aleg să-și refinanțeze la CEC Bank creditul de investiții aflat la altă instituție financiară.

Per total, campania se adresează pentru Creditul de investiții, Linia de credite pentru investiții standard, Creditele dedicate finanțării proiectelor de investiții prin Fonduri Europene, dar și Creditelor de investiții din surse atrase de la Banca Europeană de Investitii (BEI).

CEC Bank este a șasea bancă din România din punct de vedere al activelor, deținută integral de stat prin Ministerul Finannțelor. Aceasta a încheiat anul 2015 cu un profit net de 10,99 milioane lei, fiind în creștere cu 42 de procente față de nivelul îregistrat în anul 2014.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04O5NMJ12