Cartierul Tamisa

Creditarea, la un nivel excelent la Banca Transilvania

Creditarea, la un nivel excelent la Banca TransilvaniaCreditarea continuă să se îmbunătăţească în sistemul bancar românesc. Soldul de împrumuturi ale Băncii Transilvania a ajuns la 19,77 miliarde de lei, cu aproape 4% mai mare în comparaţie cu sfârşitul anului 2013, în timp de nivelul depozitelor a urcat cu 4,3%, până la 26,9 miliarde de lei. Raportul credite-depozite se află la un nivel excelent, de 73,5%.

 

Prima jumătate a anului 2014 a fost fructoasă pentru Banca Transilvania. Instituţia a acordat 66.300 de credite noi, de 5,2 miliarde de lei, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice. În aceste condiţii, numărul de clienţi s-a păstrat la 1,76 milioane. Soldul de credite al băncii este de 19,77 miliarde de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de luna decembrie a anului 2013. Şi volumul depozitelor este în urcare, cu 4,3% în comparaţie cu aceeaşi perioada din 2013.

 

Pe segmentul persoanelor fizice, Banca Transilvania a acordat credite de 956 de milioane de lei, iar pe segmentul companiilor instituţia a acordat 12.400 de credite noi, de o valoare medie de 450.000 de lei.

 

Banca Transilvania are în portofoliu credite neperformante ce reprezintă 12,30% din volumul total al împrumuturilor.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI