Conversia creditelor in franci elvetieni la cursul istoric - amanata

06-10-2016 / Blog credite imobiliare

Conversia creditelor in franci elvetieni la cursul istoric - amanataCei care au credite în franci elvețieni, mai au de așteptat pentru veștile bune. Deputații din Comisia de buget, finanțe și juridică au amânat decizia în privința proiectului de lege referitor la creditele acordate consumatorilor. Dezbaterea se va relua într-o nouă ședință, la începtul lunii viitoare.

Andreea Paul, deputat PNL, a adus în fața membrilor comisie trei variante stabilite de grupul de lucru: conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, adică de la data contractării creditului, conversia la cursul istoric plus 20% pentru toate valutele dar şi propunerea venită din partea Ministerului Finanţelor Publice, prin care se acordă băncilor garanţii publice şi se aplică un discount pe soldul creditelor.

De asemenea, deputatul PSD Ana Birchall, inițiatorul proiectului de lege, a spus că renuță la amendamentele anterioare și va susține conversia creditelor la cursul istoric.

Și Daniel Zamfir, inițiatorul Legii dării în plată este de acord cu conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric, așa cum cer cei care au împrumuturi la bancă.

”Două argumente ar trebui să fie fundament. Conversia la cursul istoric trebuie să fie o măsură reparatorie pentru cei care au luat credite în franci elveţieni. Conversia la cursul istoric trebuie să fie şi o măsură sancţionatorie, pentru că unele bănci au vândut produse înşelătoare”, a declarat Zamfir.

Pe de altă parte, reprezentanții BNR susțin faptul că ar trebui instituit un prag pentru conversia acestor credite, undeva la 250.000 de EURO.

Impactul financiar al conversiei creditelor în franci elvețieni va fi de aproximativ 2.4 miliarde de lei, a declarat Eugen Rădulescu, șeful Directiei de stabilitate financiară din cadrul Băncii Naționale a României.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.