Cartierul Tamisa

Cerere mare pentru credite in primul trimestru din 2015

Cerere mare pentru credite in primul trimestru din 2015În primul trimestru al anului 2015, Biroul de Credit a realizat 1,6 milioane de cereri noi pentru credite, cu 6% mai multe faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut. În total, instituţia controlată de BNR a analizat 3,1 milioane de rapoarte despre situaţia clienţilor potenţiali şi existenţi ai băncilor.

 

Cererea nouă de credite este tot mai mare în România. În primele 3 luni din anul 2015, au fost eliberate peste 1,6 milioane de cereri noi de credite. Dovada că românii sunt tot mai doritori să se împrumute este demonstrată şi de numărul de împrumuturi acordate. Creditele ipotecare au depăşit bariera de 300.000 de unităţi vândute, iar cele de consum au trecut de 3 milioane. De asemenea, şi conturile de credite aparţinând persoanelor fizice s-au înmulţit.

 

Creditele Prima Casă şi celelalte credite ipotecare şi imobiliare din România au succes la public în ultima perioadă, datorită dobânzilor foarte bune şi a ofertei de locuinţe foarte variate din piaţă.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi PersonaleAplică AICI.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI