CEC Bank va emite carduri Visa contactless

26-09-2017 / Blog credite imobiliare

  CEC Bank va emite carduri Visa contactlessCEC Bank extinde gama de produse și servicii bancare dedicate clienților persoane fizice prin lansarea următoarelor produse card contactless: Cardul de debit Visa Classic, Cardul de debit Visa Classic pentru adolescenți, Cardul de credit Visa Platinum. Totodată, banca anunță migrarea portofoliului de carduri Visa Business la tehnologia contactless, se arată într-un comunicat al băncii. 

Cardul de debit Visa Classic pentru adolescenți este destinat persoanelor fizice minore (14-18 ani) și beneficiază de costuri reduse cu 25% față de cele standard practicate de bancă. Cardul poate fi achiziționat și împreună cu Internet Banking sau Internet Banking și Mobile Banking, in cadrul unor pachete dedicate, la prețuri de 3,90 lei/lună, respectiv 4,4 lei/lună în cazul ambelor servicii.

Prin Cardul de credit Visa Platinum se poate accesa o limită maximă de credit de 100.000 lei.

"Prin lansarea cardurilor contactless sub sigla Visa, CEC Bank continuă încurajarea noilor tehnologii și susține astfel dezvoltarea tranzacțiilor de plată electronice, oferind noi solutți de plată adresate unor segmente diferite de clienți", a declarat domnul Radu Gratian Ghetea, Președinte - Director General CEC Bank.

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.