Cartierul Tamisa

Cati bani imprumuta romanii de la BCR pentru a-si cumpara o casa?

Cati bani imprumuta romanii de la BCR pentru a-si cumpara o casa?În medie, românii care iau credite de la BCR se împrumută cu 140.000 de lei. Aproape jumătate dintre creditele acordate de cea mai mare bancă din România sunt destinate cumpărării de apartamente de 2 camere, iar cei mai mulţi clienţi (54% din numărul total) sunt bărbaţii. Tinerii cu vârste sub 35 de ani sunt cei mai dornici să-şi achiziţioneze o locuinţă.

 

BCR a publicat cel mai nou studiu despre rezultatele creditării sale. Astfel, am aflat că valoarea medie a unui credit ipotecar al băncii este de 140.000 de lei (la nivel naţional), în vreme ce în Bucureşti valoarea medie urcă până la 180.000 de lei.

 

Românii folosesc într-o proporţie de 46% creditele ipotecare şi imobiliare pentru a-şi cumpăra apartamente de 2 camere. 23% dintre clienţii BCR aleg locuinţele de 3 camere, 13% optează pentru garsoniere, 14% cumpără case şi doar 4% apartamente de 4 sau mai multe camere.

 

Bărbaţii sunt cei care cumpără cele mai multe credite de la BCR, 54% din numărul total al clienţilor băncii fiind de sex masculin. Interesant este că, spre deosebire de anul 2012 când doar 10% dintre cumpărători deţineau deja o locuinţă la momentul cumpărării, acum procentul a urcat până la 29%.

 

Rezultatele studiului BCR au arătat şi interesul foarte mare din rândul tinerilor pentru programul Prima Casă. 70% dintre clienţii BCR ce au achiziţionat un împrumut Prima Casă au vârste cuprinse între 26 şi 35 de ani.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI