Cartierul Tamisa

Carpatica, a 13-a banca ce creste avansul la credite

Carpatica, a 13-a banca ce creste avansul la crediteBanca Comercială Carpatica a devenit a 13-a bancă din România care a crescut avansul la creditele imobiliare. Noul avans pentru creditele imobiliare în lei este de 28%.

Din cauza legii dării în plată, tot mai multe bănci din ţară au decis creşterea avansului pentru creditele imobiliare. Banca Comercială Carpatica este ultima de până acum care a luat această măsură. Astfel, pentru creditele imobiliare în lei, instituţia solicită un avans de 28%.

Noul plafon al avansului solicitat clienţilor se va aplica pentru toate cererile de finanţare trimise spre aprobare, de la data intrării în vigoare a legii dării în plată.

"Decizia băncii apare că o necesitate a menţinerii condiţiilor de prudenţialitate şi competitivitate ca efect a impactului pe care legislaţia o poate avea asupra portofoliului de clienţi, dar şi ca o necesitate a adaptării ofertei împrumuturilor noului cadru legislativ prin adecvarea politicilor de creditare", spun oficialii Băncii Comerciale Carpatica, după măsură de creştere a avansului.

UniCredit şi Banca Transilvania au crescut şi ele avansurile la credite de la 16 mai 2016

UniCredit şi Banca Transilvania crescuseră şi ele avansurile la creditele imobiliare, din data de 16 mai 2016. Banca Transilvania percepe un avans începând cu 20% pentru creditele în lei şi începând cu 30%, pentru creditele în euro, în timp ce avansul cerut de UniCredit este de 25%, atât pentru împrumuturile în moneda naţională, cât şi pentru cele în euro.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI