Cartierul Tamisa

BCR implemeteaza directivele europene

BCR implemeteaza directivele europeneBCR – Banca Comercială Română a aplicat, începând din vineri, Ordonanţa 52/2016 de adoptare în legislaţia românească a Directivei 17 privind creditele ipotecare, a declarat luni vicepreşedintele pe retail al băncii, Dana Demetrian.

”Directiva 17 a fost transpusă în legislaţia naţională prin Ordonanţa nr. 52/2016 care a intrat în vigoare pe 30 septembrie 2016. Ordonanţa nu are caracter retroactiv, băncile rămân responsabile în identificarea unor soluţii sustenabile pentru clienţi. Ordonanţa va acorda clienţilor informaţii corecte şi complete care pot fi comparabile de la o bancă la alta. BCR a implementat Ordonanţa încă din data de 30 septembrie ora 00:00'”, a spus Dana Demetrian.

Reprezentata băncii a declarat faptul că Directiva 17 se aplică împrumuturilor garantate şi oferă clienţilor anumite drepturi. Una dintre măsurile principale prevăzute de Directivă şi, implicit de Ordonanţa 52 este obligaţia băncilor de a informa clienţii cu privire la variaţiile de curs valutar şi de dobânzi.

Ce mai prevede actul normativ? Limitarea dobânzilor penalizatoare în caz de restanţă, eliminarea dobânzii penalizatoare de la momentul începerii executării silite şi eliminarea comisionului de rambursare anticipată, inclusiv pentru creditele cu dobândă fixă. Până în acest moment, pentru creditele cu dobândă fixă, banca putea percepe un comision de 1% din suma rămasă de plată. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei 50/2010, comisionul de rambursare anticipată a fost eliminat, pentru creditele cu dobândă variabilă.

Dana Demetrian a mai menționat că se vor standardiza ofertele de credite garantate. În acest fel, clienţii pot beneficia de oferte transparente şi complete, având posibilitatea de a le compara şi a selecta cea mai bună dintre acestea. Mai mult decât atât, evaluarea imobilului se va realiza de către evaluatori membri ANEVAR, dar clientul poate opta pentru un evaluator independent.

”O relaţie onestă între bancă şi client duce la găsirea unor soluţii sustenabile şi la o dezvoltare constructivă pentru ambele părţi. Ne-am asumat 10 angajamente cheie, iar rezultatele se traduc în beneficii clare pentru clienţi: transparenţă, protecţie, educaţie, costuri reduse”, a explicat Dana Demetrian.

Aproximativ 200.000 de clienți ai BCR au beneficiat, începând cu 2009, de refinanțări, restructurări sau ajustări de costuri, iar volumul creditelor care au beneficiat de reduceri de costuri se ridica la 4,5 miliarde LEI, se arată în datele transmise de bancă.

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI