Cartierul Tamisa

Bancile au vandut 3.000 de credite ipotecare in lei in ultimele 18 luni

Bancile au vandut 3.000 de credite ipotecare in lei in ultimele 18 luniBăncile din România au vândut circa 3.000 de credite ipotecare în lei în ultimele 18 luni. Volumul împrumuturilor în moneda națională, pentru achiziția de imobile, a crescut cu aproximativ 500 de milioane de lei, în aceeași perioadă.

 

Creditarea în euro a crescut cu peste 800 de milioane de euro. Se pare că în ultimele 18 luni s-au acordat în jur de 20.000 de credite în euro, însă numărul lor poate fi și mai ridicat, având în vedere faptul că mai mulți clienți și-au pierdut conturile, din cauză că nu au fost capabili să-și plătească ratele.

 

Potrivit oficialilor BCR, promovarea creditelor în lei se face cu greutate, în momentul de față, deoarece efortul financiar lunar al clienților pentru rambursare este în favoarea euro. De asemenea, dobânzile la creditele în lei sunt încă mari, în comparație cu cele în euro. Totuși, începând cu data de 2 iulie 2013, dobânda de politică monetară ROBOR a fost redusă până la 5%, fapt ce va conduce, mai mult decât probabil, la scăderea dobânzilor la creditele în moneda națională.

 

La sfârșitul lui mai, soldul ipotecarelor era de aproximativ 38 miliarde de lei (în jur de 8,7 miliarde de euro).

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03Z8PMY12