Cartierul Tamisa

A fost deschisa prima banca islamica din Germania

A fost deschisa prima banca islamica din GermaniaA fost deschisă prima bancă islamică din Germania. Kuveyt Turk Bank nu va percepe dobânzi pentru clienţii care vor lua credite, conform prevederile Coranului.

 

În Germania a fost deschisă prima banca islamică – Kuveyt Turk Bank. Întrucât dobânzile sunt interzise la băncile islamice, instituţia de creditare inaugurată în Frankfurt nu va percepe costuri suplimentare clienţilor care cumpără credite.

 

 

O altă nouatate introdusă de către adepţii islamismului este faptul că băncile acestora pot vinde credite din fondurile depozitelor clienţilor. Astfel, cei din urmă primesc din profitul obţinut prin creditare.

 

Riscurile la care se supun băncile islamice sunt mult mai mici faţă de celelalte bănci, aşa că instituţiile de creditare sunt mai sigure. Oare ce s-ar întâmpla dacă în mai multe ţări şi în mai multe culturi s-ar respectaaceste principii bancare?

 

Kuveyt Turk Bank aparţine grupului bancar KT Katilim Bankasi, din Istanbul, care activează de 5 ani şi în oraşul german Munchen.

 

Dorești un Credit Prima Casă sau de Nevoi PersonaleAplică AICI.

 

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI