Turnurile Bosco Verticale

18-03-2015 / Blog arhitectura

Turnurile Bosco VerticaleBosco Verticale este o pereche de turnuri din Porta Nuova, districtul Milano, Italia, între Via Gaetano de Castillia şi Via Federico Confalonieri, aproape de staţia de cale ferată Milano Porta Garibald. Acestea au o înălţime de 110 de metri, respectiv 76 de metri şi găzduiesc mai mult de 900 de copaci pe 8.900 de metri pătraţi de terase. Clădirea a fost inaugurată în octombrie 2014 şi la proiectarea ei au participat pe lângă arhitecţi, şi ingineri, horticultori şi botaniști.

 

Persoana care a avut această idee inedită este Michele Brunello, care a adus proiectul în atenţia autorităţilor încă din 2006. Conceptul sau este realizat cu scopul de a economisi pământ, despre care acesta spune că este o resursă importantă în centrul unui oraş mare.

 

Proiectul aparţine Biroului de Arhitectură Boeri Studio şi a câştigat detaşat în faţă a peste 800 de proiecte înscrise la IHP (Internaţional Highrise Award), propunerea fiind declarată inovaţia ultimilor doi ani .

 

Pentru că oraşul Milano este unul dintre cele mai poluate la nivel mondial, proiectl Bosco Verticale a fost conceput pentru a echilibra balanţa spaţiilor verzi care au pierdut teren în urmă procesului intens de urbanizare. Cele două turnuri au sistele fotovoltaice integrate şi copaci plantaţi pe faţade. Plantele au rolul de a a ajută la captarea dioxidului ed carbon şi a prafului din aer, reducând nevoia folosirea sistemelor de climatizare şi efectul de insula de căldură. Pe timpul verii vegetaţia oferă umbră, ferind în acelaşi timp apartamentele de praf şi reducând nivelul de poluare fonică. Irigarea copacilor se va face prin reciclarea apei menajere, sistemele eoliene şi fotovoltaice contribuind la auto-susţinerea clădirii din punct de vedere al energiei.

 

Conceptul acestei clădiri înalte pleacă de la ideea unei păduri desfăsurate pe înălţime, în acord cu intenţia arhitectului, în încercarea de a regenera mediul şi biodiversitatea. Aceasta asigură rezidenţilor o performanţă ambientală de excepţie, alături de un standard de viaţă la cel mai înalt nivel. Compusă din două turnuri, cu 110 m, respectiv 76 metri înălţime şi o suprafaţă totală construită de 40 000 mp, Bosco Verticale oferă o vedere spectaculoasă asupra parcului „I Giardini di Porta Nuova“. Bosco Verticale este conceptul unei arhitecturi care demineralizează suprafețele urbane, utilizând policromia vegetală pentru faţadă, bazată pe ideea de „plantă-ecran” cu sarcina de a crea un microclimat adecvat şi de a filtra lumina soarelui.

 

Apartamentele din cadrul acestor turnuri au un preţ de început de la 635.000 de euro, pentru o locuinţă la un etaj inferior, cu o suprafaţă de 80 metri pătraţi, până la aproape 2 milioane de euro, pentru o casă la un etaj superior cu o suprafaţă locuibilă de peste 200 metri pătraţi.

 

arh. Madalina Berindei

 

Arhitect & Urbanist Diplomat

 

Auditor energetic pentru cladiri

 

Site: www.berindei.ro

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.