Cartierul Tamisa

Scoala de arte Singapore

Scoala de arte SingaporePlanificat ca o nouă paradigmă în existența urbană, Școala de Arte din Singapore este aproape un paradox. Instituția este realizată ca o școală de specialitate pentru artele vizuale bazate pe performanță. Se străduiește să combine entuziasmul legat de educația artistica cu fluxul relaxat al experienței artistice. Școala se află în inima cartierului Civic Singapore, la poarta de acces a cartierului Artă și Distracție.

Inteligenţa inserării într-un ţesut urban dens, relaţia complexă stabilită cu împrejurimile imediate, un volum sculptural ce reuşeşte să (re)interpreteze în mod creativ funcţiunea şi, nu în ultimul rând, utilizarea tehnologiilor sustenabile (eco-friendly) au adus noii Şcoli de Arte din Singapore titlul de cel mai bun proiect din 2010 la categoria Learning, în cadrul World Architecture Festival. Cei doi arhitecţi WOHA care semnează proiectul au dominat de altfel ultimele două ediţii ale festivalului, impresionând prin capacitatea de a oferi răspunsuri specifice pentru o diversitate de programe, cu o profundă înţelegere a contextului local şi a tradiţiei. Implicaţi fiind şi în activitatea educaţională, arhitecţii şi-au propus să creeze o şcoală care să răspundă tuturor necesităţilor contemporane ale elevilor, oferind totodată oraşului spaţii de calitate, flexibile.

Designul reprezintă un obiect mare, dens, cu perforații urbane care atrag lumină naturală și ventilare în toate zonele.

Trei blocuri lungi dreptunghiulare au un singur punct de acces securizat si sunt interconectate vizual din toate spațiile de circulație. Acest mediu este simplu, practic, luminos, aerisit și este proiectat pentru flexibilitate maximă și durabilitate. Săli de clasă, studiouri și circulații sunt toate in mod natural ventilate, cu link-uri vizuale și fizice dinamice. Fațadele verzi sunt filtre de mediu, ce proteseaza spatiile interioare de poluarea din exterior, păstrând o temperatura optima in incaperi, iar în combinație cu plafoanele acustice, absorb zgomotul produs de traficul orașului.

Întreaga fațadă a clădirii este concepută ca o "Mașină pentru vânt". Briza din Singapore este canalizata pentru a oferi o atmosferă placuta pentru diferite spatii publice, clădirea funcționând prin suștinerea de idei nobile de durabilitate si astfel a adunat acord internațional pentru funcționalitate precum și excelența în educație.

Încă de la începutul secolului 21, din ce mai în ce mai multe voci, de la politicieni sau profesori la arhitecţi, pledează pentru o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte centrele şcolare şi universitare, iar scoala de arte din Singapore este un proiect care reuşeşte să transforme un centru de educaţie într-un veritabil reper urban central.

arh. Madalina Berindei

Arhitect & Urbanist Diplomat

Auditor energetic pentru cladiri

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI