Cartierul Tamisa

Personalitati din arhitectura - Duiliu Marcu

Personalitati din arhitectura - Duiliu MarcuArhitect, urbanist, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, preşedinte de onoare al Uniunii Arhitecţilor din România, Duiliu Marcu este unul dintre promotorii arhitecturii moderne româneşti, fiind un actor activ în formarea şcolii de arhitectură din ţară, făcând trecerea de la arhitectura tradiţională spre modernismul românesc. Opera sa îmbină tradiţia arhitecturii naţionale cu formele arhitecturii contemporane. El a studiat la Şcoala de Arte Frumoase din Paris.


Duiliu Marcu a participat la construcţia Universităţii din Bucureşti, alături de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti (1912-1913). Arhitectul a elaborat o serie de studii de sistematizare, precum cel pentru Piaţa Victoriei din Bucureşti și a fost profesor la Institutul de arhitectură „Ion Mincu”.


Duiliu Marcu este cel care dovedeşte o polivalență ieşită din comun în arhitectura românească, fiind personalitatea acesteia care se confundă, practic, cu aproape întreaga evoluţie a arhitecturii noastre.


Duiliu Marcu devine «arhitectul de stat» din perioada interbelică, fiind un artist complet, dovedind că nu este limitat la un singur mod de expresie, și că un poliglot poate să proiecteze în mai multe stiluri arhitecturale. El adaptează expresia lui arhitecturală în funcţie de funcţiunea clădiri. Ca dovadă, lista de teme pe care le-a abordat arhitectul e lungă: sistematizări de oraşe, clădiri publice, imobile cu apartamente sau birouri, locuinţe individuale, lucrări industriale, săli de spectacole ca şi spaţii pentru comerţ, alimentaţie publică şi servicii etc...


După primul război mondial, şi marea unire din 1918, statul avea că scop de a deveni o mare putere europeană. România a intrat într-o vastă activitate de construcţie fără precedent, apărând mai multe clădiri reprezentative. Perioada interbelică, efervescenţă din punct de vedere cultural şi economic în România a fost un catalizor.


Convieţuirea stilistică a eclectismului academic francez, a neoromanescului, a avangardei şi a modernismului s-a manifestat pe parcursul întregii perioade dintre cele două războaie mondiale, în unele situaţii chiar în cadrul aceleiaşi clădiri. Această îmbinare duce la apariţia eclectismului interbelic, care se mulează pe preferinţele comanditarului şi pe cele ale arhitectului, care era suficient de liber în creaţia sa încât să se exprime în propriul limbaj arhitectural, ţinând cont de influenţele existente la nivel european sau internaţional.


În acest context creează, desigur, şi Duiliu Marcu, care, în opinia mea, a excelat în arhitectura interioarelor. Lucrările sale cuprind clădiri realizate de la zero, extinse sau modificate în toate cele trei tendinţe care se manifestă în perioada interbelică, menţionate mai sus. Desigur, consacrarea definitivă a lui Duiliu Marcu drept un mare arhitect al veacului trecut este dată de arhitectura modernist-clasicizantă, o arhitectură simplă, elegantă, a detaliului, în care interioarele sunt la fel de bine studiate ca exterioarele, formând un tot unitar. Printre lucrările remarcabile putem enumera Hotelul Athenée Palace, Palatul Monopolurilor de Stat, Palatul Victoria, Palatul Elisabeta, Facultatea de Mecanică a Universităţii „Politehnica” din Timişoara, etc..

 

arh. Madalina Berindei

 

Arhitect & Urbanist Diplomat

 

Auditor energetic pentru cladiri

 

Site: www.berindei.ro

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV10QZ8LP12