Cartierul Tamisa

Cât costă angajarea unui arhitect ? (1)

Cât costă angajarea unui arhitect ? (1)Prin Hotărârea nr. 1048/2005 a Ordinului Arhitecților din România au fost actualizate şi aprobate ONORARIILE DE REFERINȚĂ stabilite de Conferința Națională a OAR din 30-31 mai 2005. Onorariul (Tariful de Proiectare) constituie, conform Legii 184/2001 republicată, un drept al Arhitectului, negociat în mod liber cu beneficiarul şi reprezintă costurile pentru îndeplinirea tuturor misiunilor de proiectare la care s-a angajat acesta.

 

 

 

 Contractul cu Arhitectul ar trebui să stipuleze baza de calcul a onorariului, precum şi suma onorariilor. Remunerația de Arhitect, în esență, depinde de trei factori:

 

  • - costul lucrărilor;

 

  • - complexitatea proiectului;

 

  • - întinderea şi complexitatea activității contractate.

 

Este imposibil de știut exact costul final al unei construcții dacă contractanții consultați nu și-au prezentat încă ofertele de execuție. În consecință, un articol din Contractul de Proiectare al Arhitectului poate stipula că, dacă costul final de construcție depășește ceea ce este cunoscut ca "marja de toleranță" dintre costul estimat al lucrărilor raportat la costul total real, onorariul convenit inițial cu Arhitectul poate fi redus; este valabil și reversul – dacă costul final al construcției este sub marja de toleranță, dar în aceleași caracteristici fizice și de calitate, Arhitectul poate beneficia de un bonus de succes.

 

De aceea Arhitectul este direct interesat să facă o estimare cât mai corectă a costurilor de execuție ale viitoarei clădiri, bazată pe prețurile medii ale pieței. Ca beneficiar, în aceste condiții, aveti marele avantaj de a putea estima corect și din timp nevoile financiare presupuse de viitoarea investiție, sumele necesare în diverse etape ale execuției și momentele principale care marchează realizarea clădirii visate.

 

Onorariile profesionale pot fi calculate în funcție de trei metode principale:

 

  • - Onorariu forfetar: această formulă se poate aplica doar atunci când configurația și construirea proiectului sunt perfect cunoscute în avans; onorariul se stabilește, în sumă fixă, înainte de începerea activității. Suma forfetară este de obicei utilizată la proiectarea locuințelor individuale mici, la care complexitatea proiectului este redusă.

 

  • - Onorariu procentual: această formulă se aplică la lucrările medii și mari, atunci când proiectul este bine definit în avans dar etapa de construcție a proiectului nu este încă contractată. Este soluția cel mai des utilizată pentru contractele de servicii complete ale Arhitectului.

 

  • - Onorariu pe bază orară: această formulă se aplică pe termen scurt, pentru supravegherea de șantier în etapele importante stabilite inițial sau pentru vizite neprevăzute, pentru întâlniri bine definite cu contractorii, pentru consultanță, consiliere sau servicii de expertiză.

 

Aceste metode diferite de calcul a onorariilor profesionale pot fi combinate între ele, pentru a reflecta cât mai corect diversele tipuri de activități depuse în cadrul contractului, au ca bază de calcul prevederile legale în domeniu și se pot negocia.

 

Este scump un arhitect ?

 

Recurgerea la un Arhitect asigură clientului o estimare corectă a necesarului de materiale și manoperă, o licitație corectă și competitivă între furnizori, eliminând risipa. Acesta este un factor care poate reduce substanțial costurile investiției. În plus, controlul costurilor lucrării are loc în timp real, înainte de începerea lucrărilor și pe măsură ce construcția avansează.

 

În condițiile în care beneficiarul nu cunoaște întotdeauna tehnicile de construcție, Arhitectul - care este un profesionist - ar trebui să monitorizeze permanent ca programul de execuție convenit să fie respectat, eliminând sau reducând la maximumum întârzierile in execuție. Arhitectul verifică dacă materialele și modul de execuție corespund condițiilor convenite în contractul de construcție.

 

O clădire proiectată de un profesionist și construită de echipe sau firme autorizate, va fi întotdeauna mai bună și va avea o viață mai lungă, reducând astfel substanțial costurile de întreținere.

 

Arhitectul, un profesionist al dezvoltării durabile, va propune soluțiile tehnice cel mai bine adaptate la construcția pe care o doriți, la amplasamentul și la cerințele dumneavoastră, precum și cele mai bune soluții de economisire a energiei. Aceasta se va resimți în facturile de întreținere ale clădirii pe toată durata ei de viață.

 

Toate aceste costuri, considerate de mulți oameni neinformați sau atoateștiutori ca fiind “exorbitante”, reprezintă aprox. 4-5% din valoarea construcției și, în multe cazuri, pot face diferența dintre o casă bine făcută, care va sta în picioare cel puțin 50 de ani (durata normată de viață a unei case) și o casă ieftină, făcută „după ureche”.

 

Sursa foto: arhitectural-review.com

 

arh. Gabi Tomescu

ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI