Stilul neoromânesc este unul dintre cele mai originale şi surprinzător de frumoase ordine arhitecturale care au apărut în Europa în anii de creativitate intensă din epoca victoriană târzie. Românii din acea perioadă au dorit să creeze un stil care să reflecte gloria trecutului lor medieval, transformându-şi peisajul arhitectural al ţării, tot aşa cum britanicii creaseră, cu decenii înainte şi la o scară mai mare, mai bine-cunoscutul stil arhitectural victorian neogotic. Stilul neoromânesc, expresie a identităţii naţionale, este singurul stil original arhitectural dezvoltat în România spre sfârşitul secolului XIX şi perfecţionat în timpul perioadei interbelice pe întreg teritoriul ţării. Acest stil arhitectural a fost singurul stil din istoria arhitecturii româneşti care a încercat să readucă la viaţă elemente tradiţionale româneşti, integrându-le într-un discurs modern, de actualitate pentru acele vremuri.

Stilul neoromânesc reprezintă un amestec interesant de elemente răsăritene bizantine şi motive arhitecturale şi etnografice ţărăneşti locale. Influenţele locuinţelor ţărăneşti s-au manifestat prin elemente de ornament utilizate sub diferite interpretări dar care îşi păstrează referinţă. Printre aceste elemente se numără foişorul, arcatură trilobată, stâlpii de lemn, decoraţia abundentă şi culoarea, exprimată în cele mai reprezentative exemple ale neoromânescului printr-o ceramică smălţuită policromă, o tratare a cornisei ca o streaşină obişnuită de casă ţărănească, includerea acoperişului în imaginea faţadei că element de ornament, decoraţie în stuc de factură brâncovenească, registru tratat tradiţional cu litera voit arhaică, brâul sub formă de funie răsucită de factură religioasă, organizare planimetrică după modelul curţii interioare a ansamblurilor religioase, etc...

Elementele caracteristice sunt cele bizantine - scurtă, coloanele mici şi groase aspectul masiv, de cetate, al clădirii, care, împreună, alcătuiesc o metaforă arhitectonică romantică, prin care creatorii ei au dorit să exprime rezistenţă eroică a românilor din timpurile medievale, că popor creştin, împotriva înaintării de nestăvilit a Imperiului otoman. Stilul a atins apogeul în perioada interbelică şi s-a stins brusc în timpul comunismului.

Ca şi planimetrie, societatea acelei perioade ştia ce înseamnă confortul , locuinţa urbană a anilor ’30 era împărţită în spaţii generoase, luminoase, cu dormitoare matrimoniale cu baie proprie, şi bucătăria în vecinătatea unei intrări secundare aflată în zona de servire. Suprafeţele vitrate erau mari, iar încăperile aveau pereţi de compartimentare din glasvand-uri.

Exemple remarcabile ale arhitecturii neobrancovenesti sunt construcţiile proiectate de cel mai de seama iniţiator al stilului, Ion Mincu: Casa Lahovary, Biserica Stavropoleos, Bufetul de La Şosea, Şcoala Centrală de fete, refacerea Uniunii Scriitorilor şi a Cazinoului etc...

Ion Mincu a crescut şi a studiat într-o lume dominată de stilul brâncovenesc, stil ce ne-a lăsat până astăzi câteva exemple deosebite de arhitectură; un stil bogat în decoruri, reliefuri dense, scări exterioare ce variază aspectul faţadelor clădirilor, spaţii libere şi bolte care parcă ascund masivitatea construcţiilor.

arh. Madalina Berindei

Arhitect & Urbanist Diplomat

Auditor energetic pentru cladiri

Site: www.berindei.ro