Proba de ingeniozitate – amenajarea mansardei

03-06-2013 / Blog amenajari terase

Multifuncţionalitatea camerei este unul dintre avantajele principale ale mansardei: o puteţi folosi ca zonă de studiu, pentru pasiunile personale şi pentru seri tematice cu prietenii.

 

Oricum ar fi, veţi avea nevoie de o canapea confortabilă, colorată, de un covor moale şi de câteva obiecte de decor ce vor personaliza încăperea.

 

Influenţe turceşti

 

Pentru mansardă puteţi alege cele mai îndrăzneţe combinaţii de culori, indiferent de spaţiul disponibil. Puteţi opta pentru grinde maronii, pentru o atmosferă mai naturală, sau pentru unele crem sau albe (vopsite), pentru o atmosferă mai luminoasă. Important este să folosiţi pentru decor ghirlande luminoase, perne cât mai colorate şi mai diferite, beţişoare parfumate şi alte obiecte de decor cu motive florale şi frumos mirositoare.

 

Nu uitaţi de covor: nu trebuie să fie prea mare, ci doar colorat şi moale, eventual din împletituri.

 

Tendinţe budiste

 

Indiferent de cultura şi religia adoptată, trebuie să recunoaşteţi că cea budistă are farmecul ei. Înclinaţia spre meditaţie are un farmec aparte, ca să nu mai vorbim despre toate decoraţiunile specifice: lămpi de aromatizare, beţişoare parfumate cu suporturile adiacente, figurine orientale şi aşa mai departe.

 

De asemenea, corpurile pentru iluminare artificială sunt o necesitate: indiferent că optaţi pentru ghirlande luminoase sau lămpi, acestea vor da un aer boem, relaxant.

 

Puteţi alege pentru decor şi câteva orhidee în ghivece – acestea vor ajuta la purificarea aerului şi vor da şi un aspect împrospătat camerei.

 

Mansardă rustică

 

Obiectele cu infruenţe autohtone prind din ce în ce mai bine. Vara aceasta mai ales va fi dominată de ii şi haine ce amintesc de portul tradiţional. Decoraţiunile interioare nu au de ce să fie altfel: alegeţi un pat care să aibă margini din lemn maro închis, saltea din paie (sau una normală, dacă acelea nu vă sunt pe plac), cuverturi împletite, prosoape din acelea care se pun pe pereţi şi străchini ornamentale.

 

Atât obiectele vestimentare, cât şi mobilierul şi decoraţiunile sunt uşor de găsit la târgurile din toată ţara, dacă nu aveţi o bunică de unde puteţi aduce produsele necesare pentru decorarea unei mansarde autohtone.

 

Alte idei recomandate pentru o mansardă specială

 

Puteţi agăţa de grinzi un hamac – câţi dintre dumneavoastră nu au visat ca în timpul liber să se relaxeze într-un hamac cu cartea preferată în mână şi cu un ceai aromat sau un cocktail în cealaltă? Aşa, acest vis ar fi posibil.

 

De asemenea, puteţi folosi grinzile ca suport pentru câteva rafturi unde să aşezaţi obiectele preţioase: cărţi în ediţii Princeps, suveniruri cu importanţă sentimentală şi aşa mai departe.

 

Nu vă temeţi să faceţi din mansardă un atelier al spiritului: este un spaţiu accesibil doar persoanelor apropiate, aşa încât aceasta poate fi mica dumneavoastră oază de creaţie şi relaxare.

 

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.