Cartierul Tamisa

Argumente pro si contra pentru inchiderea balconului

Utilitatea balconului este discutabilă, atât de la o familie la alta, cât şi de la bărbaţi la femei. Fie îl ignorăm, fie spargem peretele despărţitor pentru a mări încăperea cu ieşire pe balcon, fie îl folosim de post de spaţiu de depozitare, fie ca zonă de relaxare. Apoi, unii proprietari de apartamente noi închid şi balconul atunci când fac amenajări interioare şi modificările de rigoare.

 

Cum este mai bine: închidem sau nu balconul?

 

În funcţie de nevoile dumneavoastră va trebui, la un moment dat, să luaţi în considerare şi acest aspect: închideţi sau nu balconul?

 

Aşa cum am discutat deja, balconul este un spaţiu care poate îmbina utilul cu plăcutul: puteţi rămâne pe balcon pentru a savura cafeaua de dimineaţă sau ceaiul de la ora 5, puteţi depozita în dulapul de pe balcon toate minunile care nu îşi mai au locul în apartament, dar la care nu puteţi renunţa încă şi, mai ales, pentru persoanele care nu beneficiază de o casă nouă sau, cel puţin, o curte, este locul potrivit pentru a întinde ocazional rufele, astfel încât acestea să aibă un miros proaspăt şi plăcut.

 

De ce să închideţi balconul? Aceasta este alegerea potrivită atunci când doriţi să îl mobilaţi ca pe o cameră utilată şi să vă protejaţi mobilierul de intemperii. 

 

De asemenea, un balcon închis ar proteja toate plantele pe care le ţineţi aici de vânturi puternice sau de temperaturi crescute, însă acestea ar beneficia în continuare de lumina solară, naturală.

 

De regulă, balconul are destul spaţiu încât să îl puteţi transforma într-un mini dormitor, pe timp de vară. Acest lucru nu ar fi tocmai plăcut în lipsa geamurilor sau a plaselor de ţânţari care să vă protejeze de lilieci rătăcitori şi de gâzele nocturne.

 

Argumentele împotriva închiderii balconului sunt cel puţin la fel de numeroase. Vom începe cu plantele: în cazul în care balconul va fi închis, florile plantelor dumneavoastră nu vor mai putea fi fecundate de albine şi puţinii fluturi rămaşi în spaţiul citadin.

 

De asemenea, acestea pot deveni mai sensibile dacă sunt private de adieri şi de irigarea naturală primată odată cu ploile.Pentru varianta în care veţi aşeza fotolii sau canapele în balcon, nu vă veţi mai bucura de adierile primăverii sau de mirosul atât de plăcut al ploilor dacă acestea se vor opri dincolo de ferestre, indiferent că veţi folosi termopane sau tâmplărie clasică, din lemn.

 

Nu în ultimul rând, trebuie luat în calcul factorul economic: dacă alegeţi să închideţi balconul, această lucrare ar putea implica şi câteva cheltuieli neprevăzute – va trebui să vă documentaţi bine înainte, să cereţi acordul în scris al vecinilor, să adaptaţi preferinţele privind decorarea acestui spaţiu la alegerea făcută şi aşa mai departe...

 

Aşadar, tot ce aveţi de făcut acum este să vă analizaţi opţiunile şi priorităţile şi să luaţi decizia care vi se potriveşte.

 

Sursa foto: freshome.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI