Cartierul Tamisa

Straluciri surprinzatoare

Orice cameră din orice locuinţă are nevoie de un element decorativ care să surprindă. Dacă îţi plac lucrurile luxoase, acestea trebuie să arate bine, nu este nevoie să fie şi cele mai costisitoare din gama lor.

 

O baie glamorous

 

În baie, puţin luciu nu strică niciodată, dacă este ales cu grijă şi dacă vine de la obiecte de calitate. De exemplu, poţi alege ca pe unul dintre pereţii din baie (cum ar fi cel cu oglinda) să foloseşti plăci din metal inoxidabil sau din faianţă care imită metalul în locul varului lavabil, al mozaicului sau al faianţei care decorează ceilalţi pereţi.

 

Acestea pot fi plăci cu dimensiuni exacte regulate sau să fie de dimensiuni şi forme diferite, pentru ca apoi să le îmbini aşa cum îţi place, obţinând un aspect uşor dinamic.

 

Peretele acesta placat cu materiale deosebite va căpăta o expresie diferită în funcţie de dimensiunile plăcilor, de materialele folosite şi de formele plăcuţelor utilizate la decorarea peretelui cu pricina.

 

Puţin luciu de bun gust în bucătărie

 

Şi în bucătărie poţi alege aceeaşi tehnică pentru a crea un aspect luxos. Plachează suprafaţa peretului de "background" (peretele care rămâne descoperit între corpurile de mobilier suspendat şi dulapurile "terestre" care încorporează şi chiuveta şi plita sau ce mai ai tu în acea parte a bucătăriei. Foloseşte plăcuţe mici din faianţă cu aspect metalic şi asortează-le cu alte decoraţiuni sau accesorii din bucătărie.

 

De asemenea, atât pentru bucătărie, cât şi pentru baie, este recomandat să asortezi diferite elemente cu aceste decoraţiuni strălucitoare, mai ales bateriile şi mânere dulapurilor: nu poţi alege faianţă aurie, baterie de bronz şi mânere argintii, căci ar arăta urât.

 

Ori, dacă luciul metalic este prea mult pentru tine, poţi oricând să alegi numai câteva inserţii metalice în aspectul pereţilor şi/ sau mobilierului tău.

 

Podele pretenţioase

 

Nu numai pereţii pot fi decoraţi cu ornamente metalice, ci şi tavanul sau podelele. Acestora li se aplică aceleaşi principii: poţi alege placări metalice(numai pentru podea) sau din finisaje cu aspect metalic sau accesorii cu aspect metalic, în timp ce pentru tavan poţi alege oglinzi, iar acel efect de strălucire şi de potenţare a luminii deja existente în cameră va fi la fel de puternic.

 

Cum alegi asemenea detalii?

 

Indiferent că este vorba despre argint, aur, bronz, cupru sau orice alt material sau produs care imită metalul, trebuie să ai mare grijă la alegerea nuanţelor.

 

În primul rând, trebuie să ştii că nu este recomandat să le combini. În al doilea rând, este important de ştiut că anul acesta, între preferatele din acest sector, argintul cu nuanţele sale este fruntaş.

 

În al treilea rând, ideea de luxos implică şi ideea de bun gust. Nu alege prea multe ornamente sau prea multe culori, căci rezultatul va fi kitsch.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06RTXC012