Cartierul Tamisa

Refresh! 5 idei pentru improspatarea locuintei

Dacă apartamentul tău nu este tocmai nou sau dacă l-ai amenajat deja de câţiva ani, s-ar putea să vrei să îi împrospătezi aspectul locuinţei tale. Despre reamenajări şi împrospătarea locuinţei am mai discutat şi în articole anterioare, dar şi noi ne împrospătăm sugestiile, pentru a nu fi nevoie ca tu să cauţi în arhivele noastre.

 

Schimbă centrul de greutate.

 

Pentru a oferi un aspect proaspăt unei locuinţe, nu este absolut necesar să cumperi lucruri noi sau să faci lucruri noi, ci este de ajuns să muţi puţin lucrurile: poţi aduce piese de mobilier dintr-o altă cameră şi, pe lângă acest lucru, poţi schimba ordinea pieselor de mobilier.

 

Desigur, o husă nouă pentru un scaun, pentru un fotoliu sau pentru o canapea ar oferi un aspect nou şi plăcut, dar nu este o necesitate. Ori poate ai vrea să aduci totuşi un tablou nou sau o măsuţă de cafea nouă, un ghiveci cu plante naturale... poţi adăuga orice fărâmă de noutate îţi doreşti.

 

Alege intenţia fiecărei încăperi reamenajate.

 

Prin "intenţie" ne referim la atmosfera pe care ai vrea să o instalezi în interiorul fiecărei locuinţe. Iar atmosfera poate fi una formală, una elegantă, una relaxată şi relaxantă, una haioasă ori una misterioasă... după cum îţi doreşti. Orice îţi doreşti poate fi realizat dacă ai ornamentele potrivite: în funcţie de culorile alese, de tipul luminii alese, de ornamentele şi accesoriile alese.

 

Aşadar, alege întâi intenţia fiecărei încăperi pe care vrei să o împrospătezi sau să o reamenajezi, apoi documentează-te în privinţa accesoriilor necesare: de unde le cumperi sau din ce şi cum se creează.

 

Adună materiale pentru petrecerea timpului liber.

 

Intenţia camerei vei alege şi modul în care vei petrece aici timpul liber sunt elemente interdependente. Modul în care îţi vei petrece timpul liber în camera reamenajată va determina tipul materialelor pe care le vei aduna pentru această încăpere: CD-uri cu muzică, DVD-uri cu filme, jocuri pentru consolă sau jocuri de placă (board games), plăci de vinyl pentru megafon şi aşa mai departe.

 

Etalează mici detalii noi.

 

Împrospătarea unei camere presupune adesea etalarea unor obiecte noi: o colecţie nouă de cărţi, obiecte noi de decor (pernuţe decorative, covoraşe, perdele etc), un tablou nou, o cuvertură nouă, o veioză nouă şi aşa mai departe.

 

Pregăteşte-ţi spaţiul pentru relaxare.

 

Acordă atenţie sporită spaţiului de relaxare fie că este dormitorul, fie că este un colţ din grădină, podul sau o parte a livingului: asigură-te că ai o oază de linişte unde să poţi să te odihneşti, să îţi aduni gândurile, să meditezi la orice îţi doreşti.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV036GISX12