Cartierul Tamisa

Recomandari pentru asezarea mobilierului

Când te ocupi de amenajarea locuinţei, este foarte important să alegi mobilierul potrivit şi să îl aşezi în aşa fel încât să creezi un spaţiu relaxant, primitor, şi în care să îţi poţi desfăşura activităţile zilnice cu uşurinţă. Alege mobilierul care să te avantajeze, în funcţie de texturi, modele, înălţimi, lăţimi şi aşa mai departe.

 

Totul trebuie să fie funcţional.

 

Trebuie să te gândeşti în primul rând la dimensiunea pragmatică a mobilierului şi decoraţiunilor pe care la alegi pentru fiecare cameră în parte şi abia în al doilea rând la partea estetică a amenajărilor interioare. Alegi în zadar un fotoliu ca al lui Ludovic al XVI-lea dacă nu ai loc de el sau dacă nu se potriveşte cu restul pieselor.

 

Trebuie să existe un punct focal.

 

Întotdeauna trebuie să existe un centru de greutate pentru compoziţiile estetice: pe ce îţi pică ochii prima dată când intri în cameră? Trebuie să alegi un element decorativ sau o piesă de mobilier care să fie vedeta: un şemineu, un candelabru, o canapea cu o husă nemaipomenită, o măsuţă de cafea cu model deosebit (handmade sau nu, vintage sau nu) etc.

 

Prioritizează-ţi acţiunile.

 

„Umplerea“ unei camere trebuie să înceapă întotdeauna cu mobilierul cel mai voluminos, iar abia apoi să introduci şi elementele mărunte, în ordinea descrescătoare a dimensiunilor lor. Dacă te ocupi de reamenajări, trebuie să porneşti de la exterior şi să termini în interior, să începi cu pereţii, tavanele şi podele şi abia apoi să ajungi la mobilier şi abia apoi să treci la accesorii, ornamente şi decoraţiuni.

 

Fluidizează traficul.

 

Trebuie să te gândeşti cine şi încotro trece: drumul către ferestre sau balcoane trebuie să fie întotdeauna simplu, drumul către baie sau bucătărie ar fi bine să fie cel puţin la fel de accesibil. Dacă ai copii mici, va trebui să alegi mobilierul la înălţimile potrivite şi cu modelele potrivite, aşa încât accidentele să fie amortizate dacă nu evitate (toate marginile trebuie bine finisate, colţurile trebuie rotunjite etc), iar dacă ai animale de companie trebuie să alegi mobilier care să nu se deschidă la fel de uşor precum curiozitatea animalului şi să te gândeşti dacă restricţionezi accesul animalului de companie în unele zone ale casei.

 

Totul trebuie să fie armonios.

 

Pentru a crea un decor armonios, poţi apela oricând cu încredere la contraste (cromatice şi/ sau de stil), la trucurile simetriei imperfecte, la jocurile de lumină şi aşa mai departe. Decoraţiunile trebuie să fie acolo pentru a-ţi uşura munca: alege numai elemente de ornament potrivite fiecărei camere în parte şi, dacă vrei ca obiectul de la care se porneşte amenajarea unei camere să fie un ornament, atunci va trebui să alegi cu grijă piesele importante de mobilier, precum şi celelalte decoraţiuni (dacă este cazul).

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI