Cartierul Tamisa

Personalitate expusa intre patru pereti

Casa ta, pentru a fi cu adevărat casa ta, trebuie să îţi poarte amprentele de jur împrejur, să îţi poarte parfumul, culorile şi gusturile oriunde te-ai uita, oriunde te-ai aşeza, să spună fiecare colţ al casei "eu sunt eu şi îmi plac..." frunzele, girafele, stelele, bicicleta sau orice altceva îţi place ţie. Aşadar, cum vei marca fiecare parte din casa ta ca fiind personală fără a lipi etichete cu numele tău şi fără a încerca metodele de marcare a teritoriului folosite de animale?

 

Trebuie să îţi placă orice lucru pe care îl vezi, pe care îl foloseşti sau pe care stai.

 

Confortul trebuie să fie perceput de toate simţurile: trebuie să stai confortabil pe orice lucru pe care te-ai putea aşeza, trebuie să îţi placă felul în care miroase casa ta, trebuie să îţi placă ce vezi, ce atingi, ce cumperi, ce foloseşti când găteşti, să stai bine pe tron, să încapi bine în cadă, să ajungi să te vezi în toate oglinzile şi aşa mai departe. Trebuie să îţi placă TOTUL.

 

Poţi lăsa munca să îţi influenţeze habitatul...

 

... dar numai dacă este vorba despre o muncă pe care o faci cu plăcere şi din proprie iniţiativă, dacă ai norocul ca pasiunea şi serviciul tău să meargă bine împreună. În acest caz, în funcţie de domeniul de activitate, vei alege decoraţiuni cu animale, tablourile potrivite ţie, imprimeuri cu litere, decoraţiuni inspirate de instrumentele tale de lucru şi aşa mai departe.

 

Adaugă cât mai multe elemente personale.

 

Dacă locuieşti într-o casă închiriată şi nu poţi face toate modificările pe care ţi le-ai dori sau dacă cei care locuiesc de asemenea aici nu sunt de acord cu schimbările pe care ai vrea tu să le faci, atunci va trebui să te mulţumeşti cu popularea camerei sau camerelor cu obiecte personale.

 

De exemplu, poţi aşeza multe rame cu pozele preferate cu tine şi cei dragi, poţi înşira orice trofeu sau diplomă pe care le-ai primit, poţi decora cu tot felul de obiecte handmade dacă eşti o persoană îndemânatică. Nu lăsa culoarea pereţilor sau a parchetului să îţi înfrâneze manifestarea gusturilor şi pasiunilor tale!

 

Culorile sunt prietenii tăi buni.

 

Alege culoarea preferată şi decorează cu ea măcar camera ta: alege pernuţe decorative, tablouri, vaze, covoraşe, pături şi orice alt obiect decorativ îţi mai trece prin minte şi foloseşte-le pentru a-ţi marca teritoriul.

 

Dacă este locuinţa ta, este cu atât mai bine (mai ales dacă îi faci pe toţi colocatarii să fie de acord cu tine): poţi zugrăvi şi pereţii, şi tavanul în orice culoare doreşti şi poţi alege mobilierul preferat după formă, dimensiuni şi culori. Ai grijă cu asocierile de culori! Poţi asocia orice, trebuie doar să găseşti nuanţele potrivite.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV073CDJP12