Cartierul Tamisa

Peretele-galerie

Crearea unui perete galerie este încă o noutate în locuinţele românilor. Această tendinţă îţi face casa să arate foarte prietenos şi să spună despre tine o poveste. În imaginile pe care le expui în această galerie se pot regăsi şi vizitatorii tăi, aşa că nu este în mod necesar o modalitate egoistă pentru decorarea unuia dintre pereţii locuinţei tale.

 

Ce poţi expune?

 

Galeriile pe care le organizezi în propria locuinţă pot fi cu tot felul de obiecte, de la farfurii decorative, pălării şi trofee la tablouri realizate de copii, de amatori sau de profesionişti, coperţi înrămate, diplome şi fotografii artistice sau de familie. Varietatea obiectelor poate diferi foarte mult, în funcţie de înclinaţiile celor din casă.

 

Unde poţi expune?

 

Poţi amenaja o mini galerie simpatică în fiecare cameră din locuinţa ta – acesta ar putea fi motivul comun din interiorul casei (fiecare locuinţă are nevoie de un astfel de element care să se repete în fiecare cameră din locuinţă).

 

În funcţie de obiectele pe care alegi să le expui, poţi adapta specificul galeriei la scopul camerei cu uşurinţă, indiferent că este vorba despre hol (o galerie foto a familiei), despre living (o galerie de imagini realizate de cei ai casei), despre bucătărie (o galerie cu tablouri mici cu alimente sau o galerie de farfurii decorative), despre dormitor (o galerie mixtă) sau despre baie (o galerie cu fotografii ale mării sau diferite elemente acvatice).

 

Perfect simetric sau rebel?

 

Poţi realiza o galerie foto unde imaginile sunt înrămate în cadre egale, toate de tip portret sau peisaj (landscape) sau poţi realiza galerii unde ramele au dimensiuni şi forme diferite. De altfel, acest lucru poate fi observat cu uşurinţă în galeria foto, la fel cum se poate observa faptul că predomină tendinţa de a combina diferite tipuri de imagini şi diferite rame, în detrimentul aranjamentelor de fotografii sau tablouri cu format identic şi simetric.

 

Mai multe despre simetrie poţi citi aici, dacă îţi plac mai mult galeriile care au aspectul acela îngrijit, clasic şi perfect organizat. Pentru ceilalţi, sunt articolele de aici. Desigur, există posibilitatea ca şi unii, şi ceilalţi, să găsească idei tentante la ambele adrese.

 

Sursa foto: urbanhomez.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI