Cartierul Tamisa

Pentru zile ZEN...

Amenajările interioare trebuie adaptate stilului de viață pe care îl ai sau pe care vrei să îl ai. Cum îți găsești echilibrul interior cu ajutorul designului? Va trebui să îți decorezi tu fiecare colț al casei astfel încât să te simți acasă atunci când ești acasă. 
 
Dacă ai nevoie de meditație sau de un loc pentru liniștea minții și a spiritului, acasă trebuie să fie! Cum amenajezi un spațiu Zen
 
Alege momentul prielnic din zi 
 
Găsirea unui spațiu pentru rugăciuni, meditație, lecturi inspiratoare sau yoga (sau orice altă activitate îți reîncarcă ție bateriile) este primul pas pentru a-ți reface echilibrul interior. 
 
Analizează-ți programul zilnic, alege momentul din zi în care porția de meditație ar fi cel mai eficientă, apoi organizează-ți fiecare zi astfel încât să ai acele câteva minute pentru tine. 
 
Trezește-ți simțurile 
 
În primul rând, asigură-te că locul pentru meditație este bine aerisit: vrei să intri în transă, dar, probabil, nu prin asfixiere. 
 
În al doilea rând, pregătește-ți mici stimuli pentru fiecare simț: câteva fructe tăiate într-un bol, un soi de aromaterapie și, dacă se potrivește preferințelor tale, muzică pe fundal. 
 
În al treilea rând, trebuie să știi că spațiul în sine nu trebuie să fie foarte aglomerat. Asigură-ți un loc de ședere confortabil, dar nu prea confortabil (nu trebuie să adormi acolo). Evită formarea ecoului și receptarea răcelii din podele cu ajutorul covoarelor ( nu prea colorate, pentru a nu-ți distrage atenția) și al perdelelor diafane, care să îți permită detașarea de real. 
 
Include sau informează celelalte persoane din casă 
 
Va fi mai greu cu animalele de companie, dar se vor obișnui la un moment dat și cu aceste alegeri ale tale. În rest, cu oamenii ar trebui să poți discuta, astfel încât să se poată descurca și în lipsa ta câteva minute, timp în care tu să îți încarci bateriile prin modul propriu de meditație. 
 
Oricine are nevoie de puțină intimitate din când în când, nu te teme să îți revendici acest drept. Dacă îți face plăcere și crezi că ai putea împărtăși clipele de meditație cu cineva drag, invită oricâte persoane îți dorești. Ai grijă numai să păstrezi un program și o atmosferă echilibrate. 
 
Spațiu suficient și liniște 
 
Nu te îngrămădi într-o debara, dar nu ocupa nici cu mult mai mult spațiu decât ai avea, de fapt, nevoie. Trebuie să ai loc să îți întinzi brațele și picioarele fără a risca să te lovești, indiferent că tipul de meditație pentru care optezi este unul static sau fizic (yoga, stretching etc). 
 
Reprezentări artistice 
 
Uneori, gândul nu îți stă acolo unde trebuie. Apelează la o operă de artă vizuală pentru a te concentra asupra țelului tău. Artele vizuale sunt atât de prolifice, încât posibilitățile în materie de vizual sunt nelimitate, de la desen în cărbune la picturi și sculpturi, acestea diferă foarte mult în funcție de epoca în care au fost create sau pe care o imită. 
 
Un exemplu de reprezentare vizuală care să te ajute să te relaxezi este un labirint, pe care nu trebuie neapărat să îl parcurgi, dar care, dacă te angajezi într-o călătorie imaginară acolo, să nu îți dea senzații anxioase sau de claustrare. 
 
Meditație "balneară" 
 
Un mod foarte la îndemână pentru relaxare este, întotdeauna, indiferent de sex, orientări religioase sau momentul ales din zi, o baie fierbinte, cu spumă, lumânări și uleiuri aromatice. Atenție: nu este recomandat să stai mai mult de 20 de minute în apă (atunci începe deshidratarea pielii). 
 
Alege un spumant de baie cu miros plăcut, sare de baie, uleiuri esențiale cu aromele preferate, așează câteva lumânări pe marginea căzii, adu-ți un pahar cu băutura preferată și afundă-te în apă. Ea te va spăla de energii negative și griji. Tu trebuie doar să te bucuri de senzațiile termice, tactile și olfactive în aceste clipe care sunt numai pentru tine. Nu uita să îți iei schimburi și un prosop moale, mai ales dacă nu obișnuiești să le ții în baie. 
 
Sursa foto: houzz.com 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI