Cartierul Tamisa

Pentru mai putine cumparaturi

Home design nu înseamnă numai modul în care îţi organizezi căminul, ci şi cum îţi organizezi viaţa în această casă. Şi în toate casele există o problemă: cumpărăturile. Cum faci să economiseşti cât de puţin atunci când faci cumpărături?

 

Nu cumpăra toate cărţile, ci caută să mai şi împrumuţi.

 

Dacă îţi place să citeşti cărţi clasice şi nu într-un format electronic, atunci cu siguranţă îţi place să ai şi ai cărţi acasă. Cu siguranţă ţi-ai făcut stocul, iar între timp ai şi citit toate cărţile. De aceea, ai nevoie întotdeauna de cărţi noi. Ai putea să nu mai dai banii pe cărţi noi şi să încerci să faci schimb cu persoane cunoscute care au biblioteci cel puţin la fel de ofertante ca ale tale.

 

Fă troc.

 

Ai făcut o tavă mare de negresă? Excelent! Taie câteva prăjituri şi pentru vecinii tăi şi propune-le un troc mulţumitor pentru ambele părţi: tu le duci prăjituri, iar ei îţi oferă flori proaspete sau câteva fructe culese din copacii lor fructiferi.

 

RECICLEAZĂ.

 

Reciclarea este o măsură de viitor, o măsură pe care ar trebui să o luăm cu toţii pentru a ne îmbunătăţi traiul pe termen lung şi pentru a ne păstra mediul cât mai curat şi mai sănătos.

 

Reciclând, poţi crea lucruri foarte frumoase: urmăreşte articolele noastre şi vei primi periodic tot felul de sugestii pentru proiecte handmade. Reciclarea te ajută şi să faci o faptă bună pentru mediu, şi să păstrezi lucrurile dragi aproape pentru mai mult timp, şi să economiseşti. Nu prea ai motive să nu reciclezi, aşa-i?

 

Încearcă produse homemade.

 

Prepară-ţi diferite produse în casă. Sigur, nu orice lucru va arăta mai bine decât cele din magazine – ar fi chiar dificil, având în vedere câte mărci de cosmetice, alimente sau articole vestimentare există pe piaţa locală. Totuşi, ai putea să îţi faci o sacoşă de cumpărături din vechi tricouri uzate sau, şi mai uşor: creează-ţi propriile cosmetice. Cosmeticele handmade le vei păstra în recipiente transparente şi cu câte un element decorativ. Nu uita să le etichetezi, pentru a evita accidentele.

 

Renunţă la produsele de snobi.

 

Nu îţi aglomera casa cu tot felul de lucruri doar pentru că nu sunt identice. Ca să fie mai clar la ce ne referim, gândeşte-te la raftul cu geluri de duş: au cu toatele mirosuri asemănătoare, dar sunt de la firme diferite sau sunt cu mirosuri diferite, dar aceeaşi marcă?

 

Nu mai cumpăra lucruri de care nu ai absolută nevoie de ele, în special consumabilele. Poţi să faci o dată o alimentare plus provizii, dar nu îţi aglomera locuinţa cu astfel de produse şi renunţă la obiectele de snobi.

 

Petrece puţin timp şi afară.

 

Petrece timp şi afară, căci doar nu ai petrecut atât timp şi nu ai cheltuit atâtea resurse pentru amenajarea grădinii, a verandei sau a balconului. În plus, aerul curat este bun pentru oricine.

 

Sursă foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV06W7HFT12