Cartierul Tamisa

Ornamente decupate pentru interior

Pentru amenajarea locuinţei căutăm tot felul de idei, care mai de care mai inovative. Pentru un design deosebit, ia în considerare ornamentele decupate. Decupajele pot fi în lemn, din metal sau din plastic şi pot fi vopsite ori ba – alege aspectul care se potriveşte gusturilor tale. Acum, întrebarea este: unde ai aşeza astfel de ornamente?

 

În loc de jaluzele

 

Întotdeauna poţi alege perdele şi draperii sau jaluzele "normale" – dintr-un material oarecare, într-o culoare oarecare, dar fără imprimeuri. Apoi, alege forma preferată, ia o foarfecă şi începe şi decupează!

 

Nu, nu, nu te teme! Uită-te în galeria pe care ţi-am pregătit-o şi vei vedea că arată bine! Lumina va pătrunde prin ochiurile pe care le creezi tu, dar câteva raze mai puternice vor trece şi prin ţesătură. Rezultatul? Modele frumoase pe pereţii tăi în timpul zilei, atmosferă romantică seara.

 

Pentru mai puţină lumină, dar nu deloc

 

Pentru mai puţină lumină poţi întotdeauna să alegi obloane cu modele sau panouri subţiri de dimensiunile ferestrelor, iar acestea vor fi din lemn, placaj sau vreun soi de metal, materiale ce nu permit trecerea luminii. Astfel, razele soarelui nu vor pătrunde decât prin găurile care constituie modelul.

 

Ornamente pentru scări

 

În locul unor balustrade banale, alege balustrade pline, în care să fie, eventual, decupat un model simpatic: fie un pattern, fie un model dezorganizat.

 

În funcţie de cât de luminate sunt scările, vei alege un model ceva mai aerisit sau mai plin. Dacă prioritatea o are modelul scărilor, atunci poate ar fi bine să iei în considerare iluminarea acestora cu spoturi luminoase montate în lateralul lor sau cu neoane montate dedesuptul marginilor lor.

 

Ca înlocuitor de pereţi

 

Dacă nu te-ai hotărât încă de doreşti o locuinţă openspace sau una decomandată, pereţii transparenţi ar fi calea de mijloc. Aceştia pot fi de tip shoji sau simple panouri fixate în podea, în tavan sau într-un stativ (cu sau fără rotile).

 

Garduri mai frumoase

 

Mai ales în cazul gardurilor din interiorul curţii, dar şi pentru gardurile care înconjoară proprietatea, ar fi drăguţ ca acest hotar să reprezinte o afirmaţie despre cei care locuiesc în interiorul îngrăditurii: suntem jucăuşi şi deschişi, "suntem creativi, dar retraşi" sau "ai face bine să păstrezi distanţa" – sunt mesaje simple pe care le poţi transmite numai prin modelul sculptat în garduri, prin buline, linii, înflorituri sau forme ascuţite.

 

Pardoseala cu model

 

În pardoseală poţi lăsa goluri pe care să le umpli cu inserţii metalice sau cu sticlă bine fixată. Am ataşat o imagine care să te ajute să vizualizezi o podea cu modele decupate, dar este drept că ar fi dificil de obţinut o astfel de podea – mai ales dacă locuieşti la bloc.

 

Tavan cu model

 

Ceva mai uşor de realizat decât podeaua cu model, tavanul cu model este un soi de tavan fals. Imediat lânga tavanul locuinţei tale vei ataşa surse de iluminat – desigur, acestea nu vor fi principalele surse de lumină artificială. După acestea, vei fixa o placă subţire, extinsă, cu model decupat. Rezultatul va fi un sendviş de lumină şi un tavan deosebit.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11MXIJ612