Cartierul Tamisa

Organizarea spatiilor de depozitare

Uneori, spaţiile de depozitare sunt omise de pe lista încăperilor ce trebuie amenajate. Totuşi, ele reprezintă o zonă importantă a casei, deoarece, chiar şi într-un apartament nou, va fi nevoie de câteva rafturi, câteva cutii, câteva coşuri unde să puteţi depozita conserve, genţi de voiaj, instrumente de lucru şi câte şi mai câte nu se strâng la casa omului!

 

Doar pentru că este vorba despre un spaţiu de depozitare nu înseamnă că trebuie să fie plin de rafturi monotone şi prost luminat. Dimpotrivă, cu cât este mai colorat, mai bine organizat şi cu mobilier şi accesorii mai plăcute, cu atât vă va face mai multă plăcere să căutaţi obiectele de care aveţi nevoie.

 

Prin urmare, trebuie să urmaţi regulile de bază pentru o debara prietenoasă.

 

Păstraţi ordinea

 

Lucrurile pe care le folosiţi foarte rar trebuie să stea cât mai sus sau cât mai în spate, lucrurile voluminoase şi cele care se pot vărsa şi pot face mizerie, cât mai jos. Asta cu siguranţă ştiaţi deja, însă nu uitaţi să ţineţi cont de acest lucru atunci când stabiliţi înălţimea şi lăţimea dulapurilor şi a cămării, distanţa dintre rafturi şi materialul (şi rezistenţa acestuia) din care sunt acestea făcute. 

 

La fel de important este şi să alegeţi şi modul potrivit de închidere: fie optaţi pentru uşi culisante, fie pentru cele clasice, care se deschid în afară, dacă spaţiul vă permite.

 

Iluminaţi corespunzător

 

Iluminarea este un factor foarte important pentru găsirea lucrurilor necesare. Prin urmare este recomandat să orientaţi debaraua spre o fereastră şi să ataşaţi deasupra uşilor (dacă este structurată asemeni unui dulap) sau în interiorul acesteia (dacă are structura unei încăperi)un bec cu lumină albă. Dacă doriţi ca acesta să beneficieze de o aplică, utilizaţi una cu un abajur care să permită propagarea întregii lumini.

 

Culorile fac totul

 

Pentru că rafturile vor fi aglomerate, este bine ca acestea şi pereţii din jurul lor să fie vopsiţi în alb sau crem, astfel încât să fie uşor de reperat obiectul pe care îl căutaţi, dar să şi puteţi vopsi din nou în cazul în care se murdăresc. Dacă rafturile ar fi colorate şi unul dintre acestea este „accidentat”, va fi dificil să găsiţi din nou nuanţa exactă, iar dacă un dezechilibru cromatic ar crea un aspect dezordonat.

 

Folosiţi coşuri şi cutii

 

Pentru o mai bună organizarea a instrumentelor de lucru sau a altor mărunţişuri, folosiţi cutii şi coşuri de mărimi diferite, astfel încât obiectele să poată fi grupate în funcţie de natura lor.

 

Într-o altă ordine de idei, va trebui să aveţi grijă la determinarea categoriilor produselor depozitate: nu este tocmai indicat să aşezaţi detergenţii lângă mâncare, legumele lângă instrumentele de lucru şi aşa mai departe. Repartizaţi-le pe rafturi separate.

 

Utilizaţi accesorii

 

Accesoriile vă vor ajuta la economisirea spaţiului: unele obiecte sunt pur şi simplu mai accesibile şi mai uşor de folosit dacă stau atârnate pe perete decât dacă ar sta stivuite pe un raft. Acestea pot avea forme diferite: de la mini-etajere până la coşuri suspendate şi suporturi individuale.



Surse foto: houzz.com, freshome

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV042LW5412