Cartierul Tamisa

O bomboana de casa!

Amenajează-ţi cea mai simpatică locuinţă: o bomboană de casă! Culori vii şi vesele să se joace în fiecare colţ al locuinţei, îndrăzneala să nu îţi lipsească! Este o sugestie perfectă pentru persoanele care sunt veşnic tinere în spirit şi pentru care aglomerarea este un lucru bun. 
 
Fiecare apartament este, de fapt, rezultatul colecţionării de obiecte de-a lungul unei vieţi. Atunci când începi să îţi amenajezi locuinţa înseamnă să găseşti cel mai bun mod pentru a armoniza toate obiectele pe care le-ai strâns între timp. 
 
Îndrăzneşte să ai o locuinţă colorată. 
 
Aşa cum am menţionat şi cu alte ocazii, nu există culori care să nu poată exista în apropierea altor culori, ci, poate, doar nuanţe nepotrivite. Natura combină cele mai ciudate şi mai diverse culori şi, totuşi, nu există nimic mai frumos decât un peisaj natural, nealterat de mâna omului. 
 
Prin urmare, nu te teme nici de contraste, nici de asocieri deosebite de culori, ci îndrăzneşte şi colorează-ţi şi livingul şi dormitoarele. Desigur, va trebui să alegi stiluri puţin diferite de condimentare a fiecărei camere, astfel încât să fie respectat specificul fiecăreia. 
 
Etalează-ţi colecţiile! 
 
Cu siguranţă ai măcar o colecţie în care ţi-ai depozitat o parte din personalitate şi puţin suflet. Probabil că vei vrea să o şi etalezi undeva, astfel încât să îţi amintească mereu cine ai fost, cine eşti, cine vrei să fii şi care îţi sunt valorile principale, precum şi toate experienţele prin care ai trecut odată cu amplificarea colecţiei. 
 
În funcţie de obiectele colecţionate, va trebui să adaptezi şi locurile de depozitare: rafturi, dulapuri sau cuie în care să agăţi rame foto, tablouri, instrumente muzicale, farfurii decorative sau alte ornamente. 
 
Accente colorate şi în baie 
 
Nu îţi neglija nici bucătăria, dar mai ales baia: trebuie să te reprezinte la fel de mult ca oricare alt colţ al case în care te-ai hotărât că îţi doreşti să continui să creşti. 
 
Doar pentru că baia este rezervată celor mai apropiate persoane sau sinelui sau pentru că aici nu petreci prea mult timp, nu înseamnă că de aici trebuie să lipsească decoraţiunile şi culorile. Dimpotrivă, cu cât îţi personalizezi mai multe colţuri din casa în care locuieşti, cu atât te vei simţi mai confortabil atunci când vei ajunge acasă şi vei rosti cuvântul „acasă“ cu toată inima. Prin urmare, şi în baie trebuie să se regăsească unele accente personale prin care să îţi marchezi teritoriul. 
 
Artă contemporană şi modernism 
 
Pernuţele decorative, produsele handmade şi alte decoraţiuni care nu sunt tocmai banale vor fi cele mai bune alegeri pentru amenajarea unor încăperi simpatice, colorate şi uşor dulcegi: doar ştii că dulcele nu ţine neapărat de papilele gustative. 
 
Tablourile colorate şi colajele din fotografii şi autocolant sunt forme bune de manifestare a dulcegăriilor. În plus, nu trebuie să lipsească bombonierele din fiecare cameră şi nici şirul de spărgători de nuci şi oameni de tinichea. 
 
Oricare ţi-ar fi alegerile, înclină-te către culori puternice pe care să le temperezi apoi cu nuanţe ceva mai timide sau culori neutre, însă în fiecare cameră trebuie să existe un detaliu foarte colorat. 
 
Sursa foto: houzz.com 
Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI